SCANDAL LA „U” Cluj!** Gabi Boștină a rămas fără banderolă înaintea meciului cu Rapid: „Nu a fost un exemplu!”

Universitatea Cluj și-a schimbat căpitanul cu câteva zile înainte de startul returului. Gabi Boștină nu va mai purta banderola, urmând ca Szukala să fie primul căpitan al echipei. Ionuț Badea a anunțat că nu din cauza îndelungii accidentări Boștină a pierdut acest statut și l-a atacat voalat.

„În primul cantonament, Boștină nu a fost un exemplu bun și de aceia jucătorii au votat să fie alt căpitan. Szukala e acum primul căpitan, apoi Niculescu și Abrudan”, a anunțat Badea în cadrul unei conferințe de presă.

Mergem să batem la Rapid

Tehnicianul a vorbit și despre partida de sâmbătă, din Giulești. „Avem mare nevoie de puncte și vom face totul pentru a acumula în acest start de retur cât mai multe puncte posibile. Fiecare vrea să câștige împotriva Rapidului sau a Stelei.  Suntem conștienți de valoarea lotului de la Rapid, de valoarea antrenorului, de aceea ne-am pregătit foarte bine în această perioadă, nu numai profesional, dar și mental. Încrâncenarea va fi foarte mare la acest meci, nu ne va fi ușor, însă noi mergem la victorie, deși se înfruntă două echipe cu obiective diferite, dar cred că la primele meciuri din tur sau retur valorile se egalizează. Eu sunt foarte bucuror că e pentru prima dată de când sunt la Cluj când simt că e un grup unit”, a spus Badea.

Acesta nu va conta în Giulești pe Grecu (suspendat), Galamaz și Boștină (accidentat). De asemenea, Cristescu e incert. „Cristescu e o mare pierdere pentru noi, mai ales din punct de vedere tactic, deoarece e un factor de echilibru. Nu e complet refăcut, dar poate îl vom forța 20 de minute”, a conchis antrenorul „șepcilor roșii”.

Publicat: 01 03. 2012, 15:21
Actualizat: 01 03. 2012, 15:22