Scandal la Steaua. Tamaș a comis-o din nou și a fost exclus din lot de Rădoi. Va fi amendat cu 10.000 de euro

UPDATE 16:30 Conducerea i-a cerut lui Mirel Rădoi să facă referat pentru ca Tamaș să fie amendat. Tehnicianul a fost sunat chiar de Gigi Becali să vadă ce s-a întâmplat. Rădoi va face referatul după ce echipa va reveni de la Drobeta-Turnu Severin. Oficialii steliști vorbesc de o amendă de cel puțin 10.000 de euro.


Deși după venirea la Steaua părea că s-a cumințit, iată că Gabi Tamaș a comis-o din nou și a lipsit de la antrenamentul de dimineață al campioanei. Deranjat de acest lucru, Mirel Rădoi nu a stat deloc pe gânduri și a decis să-l excludă pe fundașul de 31 de ani din lot, anunță Dolce Sport.

Antrenorul Stelei a decis să-l excludă pe Tamaș din lot pentru meciul cu Pandurii și l-a lăsat acasă, iar din câte se pare, fundașul nu a putut fi contactat nici pe telefonul mobil.

Gabi Tamaș s-a transferat la Steaua la începutul anului, după ce își reziliase contractul cu echipa de ligă a doua engleză Watford. Tamaș a jucat 15 meciuri în tricoul Stelei, dintre care numai 11 ca titular.

Publicat: 17 07. 2015, 16:02
Actualizat: 17 07. 2015, 17:38