Mircea Rednic, acuzat că a adus la Poli jucători ieșiți din circuit pentru comisionul fiicei sale | UPDATE Replica ieșenilor: „Colaborarea cu Luana este benefică”

UPDATE | Ciprian Paraschiv, președintele celor de la Poli Iași, a reacționat în scurt timp. „Spre dezamăgirea multor binevoitori, la Iași lucrurile se îndreaptă pe drumul cel bun. Mircea Rednic este cel mai mare antrenor pe care l-a avut Iașiul, cel mai implicat și cel mai apreciat. Mai mult decat atât, gândim împreună strategia și pentru sezonul viitor.

Colaborarea cu Luana este benefică pentru clubul nostru și asta poate deranjează pe cineva. O spun încă o dată apăsat: Iașiul construiește frumos, comunitatea este alaturi de club, atmosfera este foarte bună în echipaăși cât de curand vor apărea și rezultatele. Poate chiar mai mari decat au fost vreodată în Dealul Copoului”, a declarat președintele Politehnicii Iași pentru Prosport.


Mircea Rednic n-are liniște la Iași, mai ales după ultima înfrângere suferită în fața Viitorului lui Gheorghe Hagi, scor 1-2.

Oficialii din club s-au enervat teribil după ce Rednic a decis să-i transfere la Iași pe fostul dinamovist Vlad Olteanu și pe Abdelaye Diakite, ambii jucătorii fiind ieșiți din circuit. În plus, mai mulți fotbaliști de la Poli Iași s-au plâns conducerii că Mircea Rednic îi condiționează să semneze cu fiica sa Luana.

Vlad Olteanu, adus accidentat la Iași

Conform oamenilor din clubul ieșean, atât Diakite, cât și Olteanu ar fi fost luați de Rednic la echipa din Moldova pentru ca Luana să-și primească un comision de câteva mii de euro.

„Toți jucătorii care au rămas de pe vremea lui Rednic la Dinamo s-au lăsat de fotbal, dar Mircea îi cară cu el peste tot pe unde antrenează. Totul pentru câteva mii de euro comision. Nici nu mai știam de Diakite sau de Olteanu că joacă fotbal. E penibil ceea ce se întâmplă.

S-a închis cercul lui Rednic. A fost la toate echipele și a adus toți jucătorii ieșiți din circuit doar pentru fata lui. Primarul Chirica crede că o să-l ajute Rednic să câștige alegerile, dar noi cei din Iași vedem ce nenorociri fac Rednic și Luana, care aduc jucători fără valoare și apoi când pierde echipa dau vina pe fel și fel de chestii, doar pe ei nu”, susține o sursă din club pentru ProSport.

În plus, conform surselor ProSport, Vlad Olteanu ar fi fost adus accidentat la Iași, iar acum se află în aceeași postură de jucător indisponibil.

Rednic a mai fost acuzat că ar fi promovat un jucător la prima echipă din Copou chiar când a ajuns la Iași. Atunci, antrenorul a negat informațiile.

Publicat: 15 06. 2020, 12:06
Actualizat: 15 06. 2020, 23:52