Șantajează Steaua!

Deși Yuksel a afirmat că e pregătit să spună tot ce știe atunci când va fi chemat pe 19 ianuarie la FIFA, în realitate, turcul a dat de înțeles că așteaptă să pice la o învoială cu oficialii Stelei.

El speră ca șefii steliști să se întâlnească cu el până pe 19 ianuarie și să discute față în față despre această problemă. „În acest caz, dacă ei lămuresc problema cu mine, eu pot să mă duc la FIFA și să spun că totul nu e decât o neînțelegere”, a declarat Yuksel. Există astfel varianta ca cele două tabere să pice la o învoială înainte de a se ajunge la o judecată. Nu trebuie uitat faptul că prin renunțarea la Dorinel Munteanu, turcul Yuksel a rămas fără loc de muncă.

Cum poate scăpa Steaua de suspendare

1. Se împacă cu preparatorul turc, care în acest caz nu va mai acuza clubul Steaua de discriminare religioasă.

2. Chiar dacă nu se împacă cu preparatorul turc, Steaua are șanse să nu fie suspendată. FIFA nu a dictat vreo suspendare în urma unui caz asemănător, atunci când Becali a declarat despre Semedo că „nu aș fi luat negri la echipă, dar fac o excepție pentru că el e chiar bun”. Surse FIFA au spus atunci că, dacă FRF nu ia măsuri, forul internațional nu are ce să facă.

Publicat: 13 01. 2009, 08:38
Actualizat: 13 01. 2009, 08:42