Sânmărtean:** „Aștept oferta Stelei”

Fotbalistul Gloriei Bistrița este ultimul nume care a apărut pe lista Stelei. Ajuns la 29 de ani, Sânmărtean spune că nu a fost contactat încă, și în ciuda dorinței de a ajunge în Ghencea, spune că nu ar accepta o mutare în orice condiții.

 
Luciane, care e situația cu Steaua?
Sincer, nu am vorbit nimic cu nimeni până acum. Am auzit declarațiile la televizor, dar aștept să discut cu domnul Horoba, pentru că am înțeles că astăzi s-a întâlnit cu Gigi Becali.
 
Cum ar fi un transfer în Ghencea pentru tine?
Șansa de a juca la Steaua este o mare provocare pentru mine. Mi-aș dori să se realizeze transferul pentru că Steaua e o echipă grozavă.
 
Gigi Becali vorbea și despre salariul tău, 120.000 de euro pe an…
Am ajuns la o vârstă, am 29 de ani, și nu îmi mai permit să mă arunc cu capul înainte, fără să mă gândesc la mine și la familia mea. Oricum, sunt convins că ne putem înțelege atât la salariu, cât și la ceea ce vrea domnul Becali de la mine.
 
Ce părere ai despre faptul că patronul este un om care critică des jucătorii?
Nu cred că Gigi Becali spune acele cuvinte din răutate, ci doar în momentele grele, când ar vrea mai mult de la jucători. Așa cum accepți laudele, trebuie să înduri și vorbele grele, dar ca pe fiecare, m-ar deranja dacă ar spune că regretă aducerea mea.
 
Despre Bergodi ce știi?
Am auzit că este un tip senzațional și un antrenor foarte bun. S-a văzut mâna lui la echipele pe unde a fost și sunt convins că va face treabă bună și la Steaua.
 
"Cel mai bine mă simt ca mijlocaș ofensiv. Îmi place să dau pase "în gaură", cum se zice, să joc un fotbal inteligent"
 
"Știu din propria experiență că suporterii din Ghencea sunt foarte importanți. creează o atmosferă senzaționlă și sunt un sprijin important pentru echipă"
Lucian Sânmărtean, mijlocaș
 

 

Publicat: 23 06. 2009, 11:08
Actualizat: 23 06. 2009, 12:44