Salariul lui Rădoi la Inter: 2,5 milioane €!

Trecerea la Inter îi va aduce un contract impresionant fotbalistului, iar Steaua va lua 12 milioane de euro. Trecerea lui Rădoi la Inter urmează să aibă loc cel mai devreme în iarnă, dacă nu la vară. Transferul depinde de mai mulți factori. În primul rând, Rădoi trebuie să nu se mai accidenteze și să aibă în continuare evoluții la fel de bune. Apoi, Mourinho vrea să scape de fundașii centrali ai lui Inter, Burdisso și Cordoba. Numai că amândoi refuză să plece de la Milano pentru că au contracte foarte mari. „Din câte mi-a zis el, Mourinho a fost impresionat de Rădoi.

Acum depinde doar de el dacă va confirma, pentru că Inter îl va monitoriza. Dacă va juca bine în Liga Campionilor și în campionat, sunt șanse bune să ajungă la Inter. Cred că îl va mai urmări o dată în România”, a spus Giovani Becali la Sport.ro. Dacă va pleca la Inter, Rădoi va avea un contract pe termen lung, unul pe minim patru ani, urmând să câștige anual 2,5 milioane de euro. În schimb, Steaua speră să ia de pe urma vânzării celui mai valoros jucător al ei nu mai puțin de 12 milioane de euro.

Ieri, piedică, azi, ajutor
Nu cu mult timp în urmă, Giovani Becali a recunoscut, atunci când era certat cu vărul său, că a deturnat transferul unui jucător stelist la un club puternic din străinătate. Acum, după împăcare, Giovani vrea să îi facă un cadou vărului său și să-l ajute să-l vândă pe bani mulți în străinătate pe finul finanțatorului. Cu toate că nu mai are licența de impresar, Giovani Becali este cel care intermediază negocierile cu Jose Mourinho și Inter Milano pentru vânzarea căpitanului Stelei. În același timp, Giovani vrea, pentru orgoliul său, să mai realizeze un transfer de marcă al unui fotbalist român în străinătate

 

"Transferul e ca și făcut. Va pleca în iarnă. Depinde cum joacă Mirel, ca să știu ce pretenții am. Poate cer 12 milioane, poate cer 15." – Gigi Becali, finanțator Steaua

 

250 de mii de euro câștigă în prezent Rădoi la Steaua, deci la Inter salariul lui va fi de zece ori mai mare

Publicat: 13 10. 2008, 09:15
Actualizat: 13 10. 2008, 09:31