Sabău și-a iertat jucătorii

După ce, din cauza eșecului cu CFR Cluj, echipa sa a coborât pe locul 14 în clasament, „Moțul“ intenționa să treacă pe linie moartă mai mulți jucători. S-a răzgândit, dar va apela doar la fotbaliști care dau totul pe teren. Tehnicianul Gloriei Bistrița este extrem de preocupat înaintea partidei de sâmbătă cu Oțelul Galați. „Sper să terminăm odată cu meciurile astea pierdute pe ultima sută de metri sau pe greșeli personale și copilărești“, a spus Sabău, menționând că nu va pune pe liber, deocamdată, niciun jucător. „Am analizat la rece evoluția fiecăruia în meciul cu CFR, iar la antrenamente am repetat ceea ce trebuia să remediem. Sper să nu mai apară aceleași greșeli. În plus, am tras unele concluzii, iar de acum încolo voi miza doar pe jucătorii care vor da totul pe teren“, a adăugat „Moțul“, care a și explicat de ce a renunțat la pedepse, dând exemplul lui Tătărușanu, portarul care a gafat la golul egalizator al CFR-ului. „Ce aș putea să-i reproșez lui Tătărușanu, când el a fost și obosit, și marcat după înfrângerea suferită în fața Țării Galilor? Ciprian este un jucător tânăr, care are nevoie de încredere. Cu siguranță că ne ajuta foarte mult la Galați, dar și în celelalte jocuri“, a punctat Sabău.

Publicat: 18 09. 2008, 23:22
Actualizat: 19 09. 2008, 08:20