„Să umpleți stadionul!”

Noul fundaș dreapta al Rapidului, Rui Duarte, așteaptă cu
nerăbdare să joace primul meci în Giulești și să aibă în spate un
stadion plin.

Cum vezi partida cu Vaslui?
Va fi un meci greu, vom întâlni o echipă bună, cu jucători
valoroși. Fiind primul joc, toți vor să impresioneze. Știu că vor
veni foarte mulți suporteri la stadion și ne dorim să debutăm cu o
victorie. Sunt sigur că anul acesta ne vom califica în Cupa UEFA.
Rapid nu poate sta doi ani în afara Europei.

Ce te-a impresionat la ultimul tău meci din
Giulești?

A fost cea mai frumoasă atmosferă pe care am văzut-o în România de
când m-am transferat. Este foarte greu să vii ca adversar în
Giulești, suporterii creează o atmosferă incendiară. E clar că
vineri (n.r. – mâine) vom avea un avantaj în plus față de cei de la
FC Vaslui, mai ales dacă fanii vor umple stadionul.

Cum este atmosfera în vestiar?
Mă înțeleg foarte bine cu noii mei colegi, pe Cesinha și Spadacio
îi cunosc din Portugalia, unde am fost adversari. Cât despre
jucătorii români, toți s-au comportat foarte bine cu noi, ne-au
ajutat foarte mult.

Cu Marius Șumudică te înțelegi bine?
Este un antrenor bun, am lucrat foarte bine cu el până acum. Eu mă
simt în România ca acasă, este bine că antrenorul vorbește limba
portugheză, acest lucru ajutându-i foarte mult pe jucătorii care
sunt nou-veniți în România.

Publicat: 22 07. 2010, 08:47
Actualizat: 22 07. 2010, 08:52