Să intre Molinero!

În ultima săptămână, Francisco Molinero a intrat într-un program special de recuperare, pentru a intra cât mai repede pe flancul drept al echipei lui Bonetti.
Evoluția catrastrofală a lui Adrian Scarlatache din meciul cu Universitatea Craiova (0-0), când fundașul a arătat pe teren de ce Cristi Borcea asemăna jocul său cu desenele animate, a grăbit titularizarea lui Francisco Molinero. Ibericul, care a evoluat deja o repriză în amicalul dintre Dinamo II și Beitar Ierusalim de săptămâna trecută, a intrat într-un program special de pregătire în urma căruia va putea fi utilizat în meciul cu Internațional Curtea de Argeș. Spaniolul se va pregăti din această săptămână cu prima echipă, iar Dario Bonetti vrea să programeze în aceaste zile un meci de verificare pentru a cunoaște potențialul fizic al fostului apărător de la Atletico Madrid.

Stă în casa lui Cosmin Contra

Între timp, Molinero și-a rezolvat problemele legate de șederea sa în România. Cosmin Contra, principalul artizan al transferului său în Ștefan cel Mare i-a oferit cheile apartamentului în care locuia când a evoluat pentru alb-roșii. Este vorba de o locuință de pe bulevardul Decebal, zonă exclusivistă în Capitală, care a fost închiriată pe atunci de club pentru “Guriță” și pe care fostul fundaș al lui AC Milan a achiziționat-o ulterior.

Publicat: 04 08. 2009, 09:26
Actualizat: 04 08. 2009, 09:30