S-au dat la o parte?

Cu mai multe schimbări în „11”-le de bază, alb-roșiii au început în forță meciul de la Mioveni.

Nu trecuseră decât două minute și bara transversală a porții lui Stanca a fost zdruncinată de torpila expediată de Miranda. Dar nici elevii lui Cîrțu n-au stat cu mâinile în sân. Cristi Bratu i-a înșirat ca pe ață pe fundașii bucureșteni (20), dar a amânat la infinit șutul la poartă, iar defensiva dinamovistă a rezolvat situația. A urmat ocazia irosită de celălalt Bratu (24), apoi „coșmarul” din Cupă, Robert Neagoe, a ratat și el la buturile lui Lobonț. Doi la doi la ocazii, dar 0-0 pe tabelă.

Intrarea lui Zicu după pauză a înviorat ofensiva „câinilor”, iar roadele s-au văzut imediat. Machedonul a reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor, după o fază suspectă de ofsaid, fructificând ca în curtea școlii, din doi metri, o pasă a lui Cristea. Zicu are imaginație nu numai pe teren. Sub tricoul de joc e desenat un soare și un drum, semn că strada dinamovistului e din nou luminată.

Florin Bratu a tras nestingherit

Au urmat minute de dominare a gazdelor, care s-au dat din colț în colț să egaleze, însă fără prea multă convingere. Mai mult, Florin Bratu a pus capac meciului cu un șut plasat din afara careului. Golul lui Savu din ultimele momente n-a făcut decât să adauge ceva suspans la finalul de meci, însă a fost prea puțin pentru ca gazdele să scape de acuzele de blat aduse de spectatori la final.

Mi s-a părut că trei-patru jucători de la Mioveni au fost blat. Ceva nu mi-a mirosit bine.
Nicolae Văcăroiu președintele Senatului, prezent la meci

Publicat: 02 03. 2008, 01:00