S-a simțit umilit chiar de cei puși să îl apere și nu mai vrea să audă de Steaua!** Becali poate ieși pe plus dintr-o afacere în care pot fi implicați și Chiricheș și Pintilii

Președintele clubului Pandurii, Eugen Pîrvulescu, ne-a mărturisit că va negocia cu „roș-albaștri” transferul definitiv al mijlocașului la echipa gorjenilor
Steliștii vor ca, în schimb, gorjenii să renunțe la procentele pe care le au la Chiricheș sau la ceilalți doi, Matei și Pintilii

Mihai Răduț este decis să facă un meci mare, duminica viitoare, contra Stelei pentru a le demonstra oficialilor roș-albaștrilor că au greșit atunci când au decis să nu-l păstreze în lot la începutul acestui sezon.

Unul dintre managerii Stelei poate să stea liniștit: mijlocașul adus în vara anului 2010 la Steaua de Victor Pițurcă nu ar mai dori să revină în Ghencea, după ce îi va expira anul viitor împrumutul la Pandurii Tg Jiu. Președintele clubului gorjean, Eugen Pîrvulescu ne-a mărturisit că internaționalul naționalei de tineret se simte bine sub comanda lui Petre Grigoraș și ar fi încântat dacă ar deveni definitiv jucătorul formației clasate în acest moment pe locul doi în Liga I, după Steaua.

„Vom discuta în iarnă”

Eugen Pîrvulescu ne-a spus că în această iarnă va negocia cu Steaua mai multe variante pentru transferul definitiv al lui Răduț. „Normal că ni-l dorim defintiv pe Răduț. Este un jucător care ne-a mulțumit pe deplin și ne bucurăm că și el își dorește să devină definitiv fotbalistul nostru. S-a integrat destul de repede sub comanda lui Petre Grigoraș și în mod sigur acest jucător ne poate ajuta foarte mult”, a spus conducătorul clubului Pandurii. Oficialul a dezvăluit apoi că în iarnă va începe negocierea cu Steaua pentru transferul definitiv al fotbalistului. „Momentan Mihai este jucătorul nostru doar pentru un an de zile, însă el ne-a trasmis că se simte foarte bine la noi. În aceste condiții, la iarnă, ne vom pune cu cei de la Steaua la masa negocierilor. Pentru transferul definitv al lui Răduț am putea să cedăm procentele pe care le deținem la Pintilii, Chiricheș sau Gabi Matei, încă nu sunt sigur, dar vom vedea”, a încheiat, Pîrvulescu.

Ironizat de unul dintre managerii Stelei
Este cunoscut faptul că în perioada în care Răduț a activat în Ghencea, unul dintre managerii acestui club a făcut tot posibilul ca internaționalul de tineret să joace cât mai puțin în primul „11”. Mai mult, după ce tânărul jucător a plecat la Pandurii, oficialul roș-albaștrilor a scris pe pagina sa de facebook că Răduț în 18 meciuri jucate pentru Steaua nu a fost în stare să marcheze nici măcar un gol, astfel că împrumutul s-ar justifica.

5 goluri a înscris Răduț în acest sezon pentru Pandurii Tg. Jiu

800 de euro este suma platită de Steaua pentru aducerea lui Răduț de la International Curtea de Argeș

Publicat: 15 10. 2012, 08:58
Actualizat: 15 10. 2012, 08:59