S-a modificat programul etapei a 12-a din play-out-ul Ligii 1! Ce se întâmplă cu meciurile lui Dinamo

Catalin Straton este felicitat de fotbalistii dinamovisti Ante Puljic, Lukas Skovajsa, Daniel Iliuta Popa si Mihai Popescu dupa ce a aparat al doilea penalty in meciul de fotbal dintre Academica Clinceni si Dinamo Bucuresti, contand pentru play-out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, disputat pe Clinceni Arena din Clinceni, duminica 5 iulie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat modificări în ceea ce privește etapa cu numărul 12 din play-out-ul Ligii 1.

Datele meciurilor Poli Iași – FC Voluntari respectiv Hermannstadt – Viitorul au suferit modificări, ele fiind inițial programate pe 29 iulie respectiv 30 iulie.

Programul etapei a 12-a din play-out-ul Ligii 1

Miercuri, 29 iulie

  • Ora 17:00 Chindia Târgoviște – Academica Clinceni
  • Ora 19:00 FC Hermannstadt – FC Viitorul

Joi, 30 iulie

  • Ora 18:00 Poli Iași – FC Voluntari

Dinamo mai așteaptă

În ceea ce privește meciurile echipei Dinamo București, acestea vor fi programate ulterior, anunță Liga Profesionistă de Fotbal.

Dinamoviștii au ajuns la 18 cazuri de jucători infectați cu coronavirus, plus alți oficiali și membri ai staff-ului tehnic, iar Direcția de Sănătate Publică i-a anunțat că trebuie să intre în carantină timp de 14 zile. După ce au aflat această veste, cei din conducerea clubului Dinamo au cerut „înghețarea” campionatului, însă Liga Profesionistă de Fotbal nu ia în calcul această variantă.

Suporterii dinamoviști l-au amenințat și l-au înjurat pe Justin Ștefan, secretarul general al LPF, motiv pentru care acesta a reacționat printr-un mesaj postat pe contul său de Facebook.

Ionuț Negoiță, finanțatorul lui Dinamo, solicită ca acest sezon să fie întrerupt și nicio echipă să nu retrogradeze.

„N-ar trebui să retrogradeze din punct de vedere fotbalistic. Într-adevăr, au fost ceva probleme cu acea perioadă de pauză, cu perioada de carantină, de stare de urgență, care ne-au scos din ritm. Avem un lot valoros, nu avem cum să retrogradăm cu acest lot! În codițiile date, nu ar fi normal să se retrogradeze, că sunt condiții speciale”, a spus Ionuț Negoiță, pentru Mediafax.

Jucătorii lui Dinamo infectați cu COVID-19

  1. Valentin Lazăr (30 de ani, mijlocaș stânga)
  2. Filip Mrzljak (27 de ani, mijlocaș defensiv)
  3. Ricardo Grigore (21 de ani, fundaș central)
  4. Mihai Popescu (27 de ani, fundaș central)
  5. Alexandru Răuță (28 de ani, mijlocaș defensiv)
  6. Ștefan Fara (19 ani, portar)
  7. Andrei Sin (28 de ani, fundaș stânga)
  8. Diego Fabbrini (29 de ani, mijlocaș ofensiv)
  9. Aleksander Mitrovic (17 ani, portar)
  10. Dan Tălmaciu (19 ani, fundaș)
  11. Mattia Montini (28 de ani, atacant)
  12. Ionuț Șerban (24 de ani, mijlocaș)
  13. Marco Ehmann (19 ani, fundaș)
  14. Andreas Mihaiu (21 de ani, mijlocaș)
  15. Valentin Borcea (18 ani, mijlocaș)
  16. Mihai Neicuțescu (21 de ani, atacant)
  17. Daniel Popa (25 de ani, atacant)
  18. Robert Moldoveanu (21 de ani, atacant)
Publicat: 23 07. 2020, 20:14
Actualizat: 23 07. 2020, 20:41