Ruiz și Didi, doriți la Târgu Mureș

Adrian Falub a condiționat prelungirea contractului de
transferul mai multor jucători de valoare. Ruiz și Didi, atacanți
doriți de tehnician și pe când activa la Alba Iulia, sunt țintele
pentru întărirea liniei ofensive.

Târgu Mureș a parafat șase transferuri în pauza de vară, dar Adrian
Falub a mai cerut întăriri pentru a semna prelungirea contractul.
Asta mai ales după ce sâmbătă a pierdut amicalul cu Anzhi
Makhachkala (Rusia 1), scor 0-1. Pentru defensivă, „portocaliii”
mai au în probe trei spanioli, un ceh și un slovac, fotbaliști care
vor fi testați miercuri, 30 iunie, de la ora 18, în amicalul cu
Levski Sofia. „Sunt jucători buni. Avem chiar un fundaș spaniol are
peste 80 de partide în Segunda Division. Cred că dintre jucătorii
care sunt în probe putem alege câțiva pentru a remedia problemele
din apărare”, a spus directorul general al clubului FCM, Aurelian
Băbuțan.

„Falub are onoare, va rămâne”

În ofensivă, șefii speră să completeze lotul cu ajutorul CFR-ului,
de unde îi vizează pentru un împrumut pe un sezon pe Ruiz și Didi,
atacanți doriți și de Gaz Metan. „E adevărat, sunt discuții pentru
cei doi atacanți. Președintele Mureșan mi-a spus că dacă nu îi va
putea da în străinătate, îi va lăsa la noi. Eu cred că ne vom
înțelege cu jucătorii la contract”, a mai precizat Băbuțan. Acesta
este sigur că și Falub va parafa prelungirea contractului. „Falub e
om de onoare, vom completa posturile deficitare și el va semna
contractul la revenirea din cantonament”, a completat
Băbuțan.

Transferurile perfectate de FCM în această
vară

Matjaz Lunder – fundaș central – liber de
contract – Maribor
Borislav Topic – fundaș stânga – liber de
contract – BSK Borca
Mihai Onicaș – mijlocaș – împrumut un sezon –
Steaua
Florin Dan – mijlocaș ofensiv – liber de
contract – Unirea Alba Iulia
Florin Stângă – mijlocaș – liber de contract
– Pandurii
Călin Târnăvean – atacant – liber de contract
– Gloria Bistrița

Publicat: 28 06. 2010, 15:08
Actualizat: 28 06. 2010, 15:09