Roman a scăpat ușor după intrarea criminală a lui Cânu. Ultimele detalii despre starea de sănătate a golgheterului Pandurilor

Accidentarea lui Mihai Roman e mai puțin gravă decât se estima inițial. Atacantul Pandurilor ar putea fi în teren chiar etapa viitoare, când gorjenii întâlnesc pe Steaua.

Scene horror aseară la Timișoara, când Gabriel Cânu a avut o intrare extrem de dură asupra golgheterului formației lui Edi Iordănescu. Imediat după final, tehnicianul oaspeților se temea de ce e mai rău pentru fotbalistul său, însă medicii i-au dat o veste excelentă. Astfel, deși i-au pus trei copci pentru a închide rana, Roman va avea nevoie de doar două zile de repaus.

El va reveni joi la antrenamente, astfel că sunt șanse foarte mari să fie pe teren la finalul săptămânii, în derby-ul cu Steaua. Meciul are o miză aparte pentru atacantul de 23 de ani, el fiind dorit insistent în ultimul an și jumătate de roș-albaștri. În cele din urmă, mutarea nu s-a mai concretizat.

M-am speriat foarte rău imediat după lovitură, după ce am văzut sânge și gaura din picior. Cânu și-a cerut scuze, zicea că am fost mai rapid decât a apreciat el și că n-a vrut să mă lovească. Medicii mi-au recomandat câteva zile de pauză și voi decide împreună cu antrenorul dacă pot să joc sau nu. Vreau foarte mult să fiu pe teren cu Steaua, dar n-aș vrea o agravare a accidentării„, a declarat Mihai Roman, pentru digisport.ro.

Partida dintre Pandurii și Steaua se va disputa sâmbătă, la Severin, pentru că formația din Târgu Jiu are stadionul în construcție.

16 goluri în 32 de partide a înscris Mihai Roman pentru Pandurii Târgu Jiu

Publicat: 14 07. 2015, 17:41
Actualizat: 14 07. 2015, 17:56