Rivaldo analizează Liga 1: „Viitorul nu va avea probleme cu retrogradarea!”. Cine câștigă titlul? „CFR e favorită”

Ambasadorul Betfair, Rivaldo, a răspuns întrebărilor despre Liga 1, vorbind despre primele meciuri de la reînceperea campionatului.

Fostul campion mondial a analizat etapa din Liga 1, prima de după pandemia COVID-19. Rivaldo a urmărit atent partida celor de la Viitorul, acolo unde evoluează și fiul său, Rivaldinho. Trupa lui Hagi a învins pe Poli Iași, 2-1, goluri Ciobanu și Ghiță, respectiv Passaglia.

„Am reușit să mă uit la partidă. FC Viitorul a făcut un meci bun după această pauză lungă fără jocuri, inclusiv Rivaldinho. Fiul meu a jucat bine la revenire și a fost pe teren până a fost înlocuit în repriza a doua, când antrenorul a profitat de noua regulă a celor cinci schimbări pentru a gestiona lotul. Echipa este mult în fața tuturor în play-out și nu va avea probleme cu retrogradarea. Mi-a plăcut ce am văzut, în special după așa o pauză lungă. Nivelul de joc a fost unul rezonabil pentru această fază a campionatului”, a spus Rivaldo  pentru ProSport.

Rivaldo: „CFR e favorită la titlu”

CFR Cluj a învins, duminică, pe teren propriu, cu 1-0, pe FCSB, în etapa a 3-a a play-off-ului Ligii 1, prima după întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus. Ovidiu Popescu a marcat în propria poartă, în minutul 24.

„CFR Cluj a demonstrat de ce este echipa favorită pentru câștigarea titlului în România. Încă mai sunt șapte etape de jucat, așa că celelalte cluburi încă mai au niște șanse. În orice caz, CFR pare să fie suficient de puternică pentru a gestiona avantajul ei consistent și pentru a câștiga din nou campionatul în acest sezon”, a mai spus amabsadorul Betfair.

Dan Petrescu, antrenorul campioanei CFR, a acuzat forma slabă a jucătorilor săi: „Singurul lucru pozitiv este rezultatul din acest meci. Sunt foarte nemulţumit de toţi jucătorii şi de mine, cred că nu am pregătit bine acest meci. A trecut prea mult timp şi cred că ceva a fost făcut greşit înainte de acest meci. Cred că meciul cu Gaz Metan Mediaş, în care am jucat ca Barcelona şi trebuia să câştigăm cu 10-0, ne-a adormit pe toţi. Acum, dacă nu era Arlauskis, cred că pierdeam cu 5-2 sau 5-3. A fost omul meciului şi pe mine mă îngrijorează acest lucru”.

 

 

Publicat: 17 06. 2020, 17:35
Actualizat: 17 06. 2020, 23:00