Rezervele Stelei au fost la înălțime

Neaga, Lovin și Surdu au condus Steaua către o victorie la pas, dovedind faptul că Dayro Moreno, Nicoliță sau Ovidiu Petre vor avea de luptat pentru un loc de titular.

Față de precedentul amical, cu Maribor, Marius Lăcătuș a schimbat liniile, așezând pe teren o formulă de echipă cu cinci mijlocași și un singur vârf, Rică Neaga. Cum piesele grele au absentat și de la acest meci, este puțin probabil că antrenorul Stelei se va baza pe același „11“ de start odată cu începutul sezonului oficial. Cert este însă că Lăcătuș va avea mari bătăi de cap, ținând cont de evoluția bună a lui Surdu și compania.

Trei goluri în 15 minute

Partida de pregătire cu Austria Karnten a început practic de la scorul de 3-0 pentru roș-albaștri. A fost un prim sfert de oră în care Steaua a făcut spectacol. Mai întâi a înscris Lovin, șut plasat din interiorul careului, apoi Neaga l-a găsit cu o pasă perfectă pe Surdu, care a majorat diferența. „Katastrofe!”, spuneau spectatorii austrieci, cu puțin timp înainte ca Pleșan să facă 3-0, după o altă acțiune inițiată de Surdu. Până la pauză, steliștii au redus motoarele, prilej pentru Neșu de a se remarca și el, „Bichonul” respingând de două ori consecutiv de pe linia porții. În partea secundă și-au făcut loc pe teren Szekely și Ochiroșii, cei doi „laterali” ai Stelei primind indicații tactice suplimentare din partea lui Marius Lăcătuș. Austriecii au echilibrat disputa, au creat pericol la poarta lui Cernea, reușind să înscrie golul de onoare în minutul 82. 3-1 pentru Steaua, după un meci fără istoric.

Sper să o ținem tot așa în campionat și în Ligă. Mă doare puțin umărul, dar sper să treacă, pentru că am nevoie de meciuri în picioare
Mihăiță Pleșan mijlocaș Steaua

Sunt în vână maximă și sper să dau cât mai multe goluri. A fost un test bun și aș vrea să avem numai victorii de acum înainte
Romeo Surdu mijlocaș Steaua

Publicat: 02 07. 2008, 23:38
Actualizat: 03 07. 2008, 10:04