Revelația sezonului amenință echipele de pe podiumul Ligii 1: „În situația în care suntem, avem nevoie de victorie”

FC Botoșani va întâlni, vineri după amiază, de la ora 18:00, pe teren propriu, pe FC Voluntari, în cadrul etapei a 17-a a Ligii 1. La cum arată clasamentul după 16 etape, FC Botoșani pare a fi favorită. Echipa antrenată de Costel Enache este pe locul 4 cu 28 de puncte, 22 de goluri marcate și 14 primite. FC Voluntari peste pe locul 10 cu 20 de puncte, 17 goluri marcate și 18 primite.

  • Pe teren propriu, FC Botoșani are patru victorii, trei rezultate de egalitate și o înfrângere, 14 goluri marcate și nouă primite. FC Voluntari a jucat în deplasare opt meciuri, a învins de două ori, a remizat de trei ori și a pierdut trei jocuri, a marcat nouă goluri și a primit tot nouă. În tur, FC Botoșani s-a impus cu 3-1.

„Va fi un joc greu, o echipă bună, echilibrată, o echipă care are maturitate de joc, o echipă care se descurcă foarte bine în deplasare. Este o echipă care în ultimele șase jocuri a pierdut doar unul și acela l-au pierdut pe neșansă. Ne așteaptă un joc dificil dar și noi sunt o echipă într-un moment bun, știm că avem oportunități foarte bune și lucrurile astea sper să ne motiveze. Nu are nicio legătură rezultatul din tur cu jocul de vineri”, a declarat Costel Enache.

Pentru FC Botoșani, un egal nu ar fi un rezultat foarte rău, deoarece și-ar menține avantajul de opt puncte față de FC Voluntari, o echipă care speră să prindă un loc în play-off.

„Noi încercăm să câștigăm toate jocurile. Un egal ar fi bun în anumite condiții. Dacă noi am făcut tot ce a depins de noi, adversarul a avut o zi bună, atunci putem accepta și un rezultat de egalitate. În situația în care suntem, avem nevoie de victorie. Putem lua în calcul și un egal, în anumite condiții”, a mai spus Costel Enache.

Ungurușan: „Nici un egal nu ar fi rău”

Fundașul dreapta Bogdan Ungurușan este într-o formă foarte bună de câteva etape și consideră că evoluțiile sale sunt rezultatul jocului prestat de echipa antrenată de Costel Enache. El se așteaptă ca meciul cu FC Voluntari să fie unul echilibrat și spune că un egal nu ar fi un rezultat negativ.

„Nu știu dacă o echipă e favorită în meciul de vineri. Ei sunt câștigătoarea cupei, supercupei. Noi jucăm acasă. Va fi un meci echilibrat, nu văd o favorită. Trebuie să ne pregătim foarte bine. Niciun egal nu ar fi rău, în anumite condiții. Până la urmă orice punct se adaugă. E prea devreme să ne facem calcule, câte puncte ne-ar mai trebui să fim în play-off. Depinde și cu cine facem punctele. Dacă batem adversarii direcți, putem pierde cu Steaua sau alții. Meciul cu Voluntari e foarte important”, a afirmat Bogdan Ungurușan.

Tincu: „Ar fi o greșeală să ne considerăm favoriți”

La fel de rezervat în declarații este căpitanul Răzvan Tincu. El nu consideră că FC Botoșani este echipa favorită chiar dacă ocupă locul patru în clasament, chiar dacă a eliminat pe CFR Cluj din Cupa României și chiar dacă în tur s-a impus la pas în fața celor de la Voluntari.

„Toți suntem conștienți că va fi un meci foarte greu. Am urmărit ultimele meciuri ale lor, au jucători foarte buni, experimentați. Au unele absențe, unele suspendări dar cu siguranță vor veni să joace fotbal, să atace. Nu sunt o echipă care să se apere, au jucători de calitate de la mijlocul terenului în sus. Noi trebuie să fim foarte bine organizați și să fim concentrați. Nu ne considerăm favoriți. Ar fi o greșeală să ne considerăm favoriți. Apar surprize aproape în fiecare etapă, suntem într-o formă bună și asta ne dă încredere că putem scoate un rezultat pozitiv. Cu o victorie vineri, vom face un calcul mai serios pentru accederea în play-off”, a declarat Răzvan Tincu.

Restanțe mici către jucătorii FC Botoșani

Rezultatele bune din acest sezon se datorează și faptului că jucătorii și-au primit banii promiși de către conducători. Căpitanul Răzvan Tincu spune că la ora actuală sunt mici restanțe la primele de joc dar au primit promisiuni că se va ajunge cu banii la zi.

„Ne simțim foarte bine, este o atmosferă extraordinară la nivelul vestiarului. Conducătorii sunt aproape de noi. Noi ne facem treaba pe teren iar ei ne sprijină financiar. La ora actuală este o atmosferă foarte plăcută la club. Mai avem de încasat unele prime dar după discuțiile avute cu domnii conducători, se vor achita. Nu sunt mari întârzieri, suntem pe un drum bun iar ei sunt alături de noi”, a precizat Răzvan Tincu.

Publicat: 02 11. 2017, 21:54
Actualizat: 02 11. 2017, 21:55