Renunță CFR la Cassio?** „Nu mai e de actualitate”

Chiar dacă presa din Portugalia îl dă ca și transferat la CFR,
președintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a spus că a renunțat la
achiziționarea brazilianului Cassio de la Uniao Leiria, informează
Adevărul.

„Cassio nu mai e de actualitate. La un moment dat ne-am
interesat de el, dar acum nu mai e de actualitate. Sunt și alți
jucători pe care-i monitorizăm, dar e prea devreme să vorbim de ei
la CFR. Vom vedea, avem timp suficient să facem
transferuri”,
a declarat Iuliu Mureșan.

Conducătorul CFR-ului a dezmințit și informațiile apărute în presa
din ultimele zile în legătură cu jucătorii care vor urma să ajungă
în Gruia în această pauză competițională.

„Citesc prin presă de tot felul de nume care urmează să
vină la CFR. Toată Liga I și jumătate din Europa vine să joace la
CFR. Nu ne interesează acei jucători, nu este nimic adevărat.
Negociem cu mai mulți, dar în acest moment e devreme să vorbim de
vreun transfer. Hora este singura achiziție până acum”,
a
mai precizat Mureșan. Totuși, oficialul echipei din Gruia a
recunoscut că discuțiile sunt finalizate pentru trei jucători, însă
a evitat să pronunțe vreun nume înainte de a fi prezentați
oficiali.

Publicat: 04 06. 2010, 14:48
Actualizat: 04 06. 2010, 16:17