Regimul militar impus de Ilie Stan s-a sfârșit!** Becali a ascultat dorința jucătorilor: Nikolic, reprimit la echipă după doar patru zile

„Nu mai are ce căuta la Steaua! Să nu îl văd că mai calcă nici măcar în curtea Stelei”, a fost reacția lui Gigi Becali după ce Ilie Stan l-a sunat pentru a-l informa asupra escapadei lui Nikolic. Antrenorul a vrut să aibă acordul patronului pentru a tăia în carne vie.

Patru zile a durat, însă, militaria lui Ilie Stan. Presiunea jucătorilor l-a determinat pe tehnician să își schimbe decizia. Becali a anunțat azi că atacantul va fi reprimit la echipă, chiar dacă nu va juca la Cluj: „se va întoarce la echipă”

Astăzi, patronul Stelei a anunțat că muntenegreanul va fi reprimit în lot, după ce va fi amendat cu 20.000 de euro.

„Jucătorii s-au dus la Ilie Stan să îl roage să treacă peste escapada lui Nikolic. Va fi iertat și se va întoarce la echipă. Nu va juca la Cluj, dar va reveni din etapa următoare”, a declarat Gigi Becali.

U Cluj – Steaua se joaca azi, de la 19:00, LIVE TEXT pe www.prosport.ro.

Rămâi pe www.prosport.ro și pentru imagini și rezumat imediat după meci

Publicat: 12 03. 2012, 17:19
Actualizat: 12 03. 2012, 17:22