Regie în Regie!** Sandu, dezlănțuit: „5 jucători au jucat într-un teren, 5 în altul”

Blat în Regie? Corectitudinea partidei Sportul – Astra 0-1,
disputată duminică în Liga I, a fost pusă la îndoială ieri chiar de
Mircea Sandu, șeful FRF, care a vorbit mai întâi despre o
echipă-gazdă „ruptă în două”, apoi a clarificat: „cinci au jucat în
celălalt teren!”. Practic, „Nașul” sugerează că în Regie a fost
regie.

„Am fost la meciul de campionat al celor de la Sportul
Studențesc cu Astra și am văzut o echipă, Sportul, ruptă în două”,
spunea ieri președintele FRF, Mircea Sandu. Contactat de ProSport,
„Nașul” a oferit o explicație care a amintit de celebrul scandal
din 2001, de la Ceahlăul-Dinamo 1-2: „Ce am vrut să spun este că
Sportul a jucat foarte prost. Cinci dintre jucătorii săi au jucat
într-un teren, cinci în celălalt! Am fost dezamăgit!”. Se știe că
echipa de suflet a lui Mircea Sandu este Sportul Studențesc, acolo
unde a lucrat mulți ani, fiind foarte atent la parcursul
„studenților”.

„Nașul” a acuzat de
blat și Brașov-Buzău din 2009

„Probabil că domnul Mircea Sandu s-a referit la așezarea pe teren a
echipei!”, a replicat tot ieri, pe un ton sec, patronul Sportului,
Vasile Șiman. Acesta s-a arătat nemulțumit de săgețile lui Mircea
Sandu, dar nu a oferit o replică prea acidă. Nu este pentru prima
dată când Mircea Sandu sugerează că un meci din Liga I nu s-ar fi
disputat în condiții tocmai oneste. După Brașov – Buzău (4-0) de
anul trecut, „Nașul” spunea: „Mi-a ajuns pe la urechi că la casele
de pariuri se vorbea de un meci din etapa asta care se va termina
la trei goluri diferență. Așa s-a și întâmplat!”.


„Noi am pregătit bine meciul. Astra a fost mai bună și
asta e tot ce mă interesează. Că au jucat cinci de la Sportul
într-un teren și cinci în celălalt, nu mai e problema
mea”,
Tibor Selymes, antrenor Astra

„Nu știu ce a vrut să spună Mircea Sandu. Nu pot comenta
supoziții! Întrebați-l exact ce a vrut să spună cu asta”,

Ioan Nicolae, patron Asta

„Au fost, într-adevăr, momente în care echipa noastră a
părut ruptă în două, după cum a spus Mircea Sandu”
, Vasile
Șiman, patron Sportul

„Sportul a fost cu Astra o echipă ruptă în două. Cinci
jucau într-un teren, iar cinci în celălalt… Am fost
dezamăgit”
, Mircea Sandu, președinte FRF


Publicat: 29 09. 2010, 08:44
Actualizat: 29 09. 2010, 08:52