Reghecampf îi transmite lui Duckadam să-și «țină gura»: „Nimeni nu este ca Gigi Becali! Nu trebuie să mai critice și alții”

Plecat de la Steaua în urmă cu mai bine de un an și în prezent antrenor principal al bulgarilor del a Litex Loveci, tehnicianul Laurențiu Reghecampf este în continuare conectat cu ceea ce se întâmplă la trupa roș-albatstră. Într-o intervenție televizată, Reghe a declarat că Steaua are nevoie de liniște, într-un moment în care jocul echipei suferă, făcând o trimitere directă la președintele de imagine Helmuth Duckadam, care a avut un discurs extrem de dur după înfrângerea de la Timișoara, scor 0-1.

Reghe nu i-a pronunțat numele lui Duckadam, dar a precizat că nu este de acord cu criticile oficialilor echipei la adresa jucătorilor, singurul în măsură să facă așa ceva fiind patronul Gigi Becali.

Ce a declarat Duckadam după ACS Poli – Steaua 1-0:

„Steaua joacă la fiecare meci în 3-4 jucători. Restul nu contează! La cum jucăm acum, n-avem nicio șansă! Nicio șansă nu avem la campionat. Chiar nicio șansă! Gata, s-a terminat! La fiecare echipa sunt 2-3 jucători ieșiți din formă, dar la Steaua sunt și ieșiți din formă și lipsiti de valoare. Uitați-vă ce face Breeveld la golul Timișoarei.

Tade, săracul, atâta poate. I-am luat apărarea, muncește, dar când în cinci meciuri nu-ți creezi o ocazie, ce să mai spui? La Alcenat, n-am niciun dubiu, e automulțumire. Sunt unii jucători care ajung la Steaua și cred că s-a terminat fotbalul. Toșca, l-am tot laudat, dar a greșit niște pase simple”, spunea Helmuth Duckadam după înfrângerea de la Timișoara.

Reacția lui Reghecampf:

„Era o unitate pe care acum nu o mai văd. Sunt acum anumiți oameni, care ies după meci, care fac parte din conducerea echipei și care critică. Nu este un lucru bun.

Eu aveam o vorbă, când eram la Steaua. Nimeni nu este ca Gigi Becali. Dacă este patronul echipei și critică nu cred că trebuie să o facă și ceilalți”, a spus Reghecampf la Digi Sport
 

Publicat: 16 09. 2015, 13:45
Actualizat: 16 09. 2015, 14:06