Reghecampf a avut parte de o surpriză URIAȘĂ‚ în Antalya: cine se antrenează lângă roș-albaștri.** Tehnicianul ar face orice să îl ia

*Într-o perioadă în care Steaua are nevoie ca de aer de un vârf cu cifre, Moraes, fotbalistul care a fost în mai multe rânduri aproape să semneze cu gruparea din Ghencea, împarte același hotel și aceleași terenuri de antrenament cu Rusescu&Co.

Laurențiu Reghecampf se află într-o situație ingrată, înainte de reluarea campionatului. Adi Rocha s-a transformat într-un fotbalist „indezirabil”, după ce a refuzat să semneze cu Pandurii, astfel că tehnicianul se vede nevoit să se bazeze în retur doar pe Nikolic și, eventual, pe Rusescu pentru postul de vârf împins.

Steaua se află de ieri în cel de-al doilea stagiu de pregătire – în Antalya -, unde roș-albaștrii vor lucra mult mai mult cu mingea, dar și în plan tactic. Ca o coincidență, la hotelul unde și-au stabilit cartierul genereal steliștii se află cazată și echipa ucraineană Metalurg Donețk. Astfel, nu mică i-a fost mirarea lui Reghe când „a dat nas în nas” cu Junior Moraes, fotbalistul care a și efectuat vizita medicală cu gruparea din Ghencea, dar care, în cele din urmă nu a mai ajuns la Steaua.

Adus în România de Reghecampf, pe vremea când antrena Gloria Bistrița, vârful brazilian de 25 de ani ar reprezenta soluția tuturor problemelor Stelei. Din nefericire, acesta se află într-o formă extrem de bună la Donețk, iar oficialii nici nu se gândesc să renunțe la serviciile lui. Cel puțin pentru moment, Reghecampf trebuie să se rezume la a schimba doar impresii cu atacantul „carioca” și la a împărți aceleași terenuri de antrenament.

În hotel cu rivala de moarte

Nu numai Junior Moraes stă în Turcia în același hotel cu Steaua, ci și fostul rapidist Daniel Niculae, cel care a fost ofertat în trecut de Becali, dar care a refuzat, spunând că el e rapidist pe viață. „Nico” se află aici cu echipa sa, Kuban Krasnodar. „Dacă știam că Dan Petrescu va pleca, nici nu mai semnam în Rusia”, a spus atacantul român. Niculae se gândește tocmai din Turcia la Rapid și la amicul său Daniel Pancu: „Sper ca Pancone să devină cât mai curând antrenor al echipei noastre de suflet”.

6 goluri în 11 partide a înscris Moraes pentru Metalurg Donețk

Publicat: 28 01. 2013, 21:43
Actualizat: 28 01. 2013, 21:53