Reghe, gata de război cu criticii: „Cu ce drept poate să mă critice pe mine cineva?! Suntem în grafic! Ei să facă ce vor când ajung antrenori”

Steaua – ACS Poli Timișoara, sâmbătă, de la 20:30.

Chiar dacă Steaua a căzut pe locul 3 înainte de ultimul meci al anului în Liga 1, Laurențiu Reghecampf spune că echipa sa este în grafic și speră chiar că vicecampioana va reveni pe primul loc înainte de pauza de iarnă. Reghe consideră că criticile la adresa echipei sunt nejustificate și le transmite specialiștilor sau fostelor glorii care au evidențiat anumite greșeli că „nu au niciun drept să îl critice” și că își vor putea pune în practică sfaturile în momentul în care vor conduce echipe de fotbal.

Atmosfera o să fie foarte bună din iarnă, când o să punem la punct problemele actuale. Suntem în grafic și am reușit să facem foarte multe lucruri. Am avut foarte multe probleme și totuși suntem în față. Avem încă șansa de a termina pe primul loc, în funcție de rezultate.

Ei vorbesc (n.r. specialiști sau foști jucători ai Stelei care l-au criticat pe Reghecampf), dar cuvintele lor sunt pentru ei, nu pentru mine! Cu ce drept poate să mă critice pe mine cineva? Când o să devină acei specialiști antrenori și o să vină la echipe de club, vor face ce doresc…. O să fie foarte multe schmbări la noi și o să vedeți. O să fie un program foarte dur în pregătiri, cum e normal. Fără să muncim, nu poți face performanță! Degeaba lucrezi cu mingea dacă nu poți să alergi. Nu avem niciun motiv să schimbăm ceva.

Pe mine la Steaua mă țin rezultatele, ceea ce am făcut până acum, iar voi uitați foarte repede ce am făcut. Nu mă interesesază nicio ofertă, ci doar să câștig campionatul și să ne calificăm în Champions League„, a declarat Laurențiu Reghecampf într-o conferință de presă.

Publicat: 16 12. 2016, 13:55
Actualizat: 16 12. 2016, 14:00