Reghe avertizează:** „Cine zice că ne predăm va avea o surpriză”

Lupta la titlu se dă AICI. Fazele VIDEO din Concordia – Steaua se văd pe www.prosport.ro, luni, de la 19:00. Meciul va fi LIVE pe Dolce Sport, iar www.prosport.ro îți oferă golurile și cele mai importante faze ale partidei.

Echipa lui Reghecampf este prima în acest retur, iar numele tehnicianului a fost rostit și de oficialii roș-albaștrilor în momentul în care Ilie Stan a părăsit Steaua. „Reghe” spune că nu se va da la o parte din fața fostei sale echipe, în această seară, ora 19:00, în direct pe Dolce Sport.

Reghe, pleci sau nu la Steaua? Așa se vorbește.
Acest lucru este doar la stadiul de zvon. Eu nu am cum să plec pentru că am un contract de respectat. Am depus multă muncă la Chiajna și vreau să salvez această echipă de la retrogradare.

Dar meciul acesta vine cu o presiune în plus?
Pentru mine, nu. Aceste lucruri mă motivează mai mult. Îi avertizez că ne vom dori cel puțin la fel de mult ca ei să câștigăm meciul, iar pentru cei care cred că ne vom preda le transmit că vor avea o mare surpriză.

Pe Filip îl vei băga? Becali spune că jucătorul nu are voie să joace contra echipei sale. (n.r – Lucian Filip este împrumutat la Chiajna, el aparținând de Steaua)
Steaua nu ne-a cerut să nu îl băgăm pentru că ei nu au acest drept prin contract. El va fi titular și va face o partidă foarte bună.

Ce spune Gigi pe la televizor chiar nu mă afectează. Noi am dat dovadă până acum că avem o echipă puternică
Laurențiu Reghecampf, antrenor Concordia Chiajna

Publicat: 07 05. 2012, 09:55
Actualizat: 07 05. 2012, 09:56