„Rednic mi-a zis că sunt deștept, nu ca proștii ce fumează trabucuri la Dinamo”

Finanțatorul celor de la Vaslui, Adrian Porumboiu, îi răspunde lui Mircea Rednic, după ce tehnicianul dinamovist a afirmat că arbitrul partidei Dinamo-Craiova, Mugurel Drăgănescu, este "arbitrul de casă al vasluienilor".

"Rednic mi-a trimis aseară un sms în care mi-a zis că sunt deștept, doar la Dinamo sunt proști care fumează trabucuri. Mi-a mai scris că mă iubește, că sunt cel mai bun conducător cu care a lucrat, e cam dubios:). Totuși, este inimaginabil ce a declarat Rednic, nici nu are rost să comentez așa ceva, cum să am eu arbitri de casă? Dacă cineva are vreo dovadă că eu am astfel de implicații, să aducă dovezi. Cum să cer eu să-mi elimine un adversar? Este aberant. Dacă era așa, l-aș fi vrut pe Lobonț eliminat, nu pe Julio Cesar. Eu sunt convins de onestitatea lui Drăgănescu", a spus Porumboiu la televiziunea gazetei.

Publicat: 31 08. 2008, 12:51
Actualizat: 31 08. 2008, 14:18