Rednic, la un pas să fie noul antrenor al Petrolului. Motivul pentru care „Puriul” se întoarce pe Ilie Oană: „Vrea să ajute”

După despărțirea de Gigi Mulțescu, care și-a reziliat contractul cu Petrolul joi, formația ploieșteană caută un nou antrenor. Iar principala variantă de înlocuire pare a fi Mircea Rednic, tehnician care a mai antrenat clubul de pe Ilie Oană în 2012

  • 13 echipe a antrenat Rednic în carieră: Rapid, FCM Bacău, Al Nassr, Universitatea Craiova, FC Vaslui, Dinamo, Alania Vladikavkaz, Khazar Lankaran, Astra Ploiești, Petrolul Ploiești, Standard Liege, CFR Cluj și Gent
  • Rednic a mai antrenat la Petrolul în perioada iulie 2012 – octombrie 2012, după care a plecat la Standard Liege

Petrolul pare să se afle într-o situație extrem de dificilă, cel puțin din punct de vedere financiar, după arestarea patronului Dan Capră, într-un dosar de evaziune fiscală. Totuși, gruparea ploieșteană, aflată pe locul trei în Liga 1 la finalul turului, face primii pași către normalitate. Joi, Clarisa Vârceoroveanu, soția lui Dan Capră, a primit dreptul de semnătură, iar primul act oficial a fost rezilierea contractului cu fostul antrenor, Gigi Mulțescu. Astfel, Petrolul a început căutările pentru un nou tehnician, iar cel identificat drept candidat ideal a fost Mircea Rednic, fost antrenor al ploieștenilor în 2012. „Am cerut timp de gandire pana maine la ora 10:00 si apoi dau un raspuns final celor de la Petrolul. Mai astept ceva din alta parte, dar sunt sanse mari sa fiu antrenorul Petrolului”, a spus Rednic pentru www.dolcesport.ro, după runde de negocieri cu soția lui Capră.

„Vrea să ajute”

Mutarea pare una destul de bizară, având în vedere că Rednic este un antrenor cu pretenții financiare importante, care cere atât un salariu mare, cât și fonduri suficiente pentru transferuri. Iar în condițiile în care Petrolul se află într-o perioadă de austeritate, șefii clubului nefiind dispuși să ofere un salariu mai mare de 4.000 de euro antrenorului, la jumătate față de cât câștiga Gigi Mulțescu, Rednic ar fi trebuit să refuze. Doar că surse apropiate clubului ploieștean au explicat pentru ProSport motivele pentru care Rednic ar înclina să răspundă afirmativ ofertei: „În 2012, când a plecat de la Petrolul, Rednic s-a despărțit în condiții OK de echipă, a fost lăsat să plece la Standard Liege fără probleme. El nu a uitat asta și e gata să ajute Petrolul în condiții extrem de grele, când jucătorii se gândesc la următoarele echipe”.

6 victorii în 13 meciuri a avut Rednic pe banca Petrolului în mandatul precedent

Publicat: 10 01. 2015, 00:06
Actualizat: 10 01. 2015, 00:14