Rednic: „Iar începi, Ando?!”

Andone e foarte aproape de a prelua o echipă din Orient, Al-Etiffaq sau Al-Nasr. Însă tehnicianul intenționa ca, indiferent de numele echipei pe care o prelua, să-l aducă sub comanda sa pe Dănciulescu.

Cei doi se cunosc de pe vremea când „Fălcosul” a antrenat în „Ștefan cel Mare”, iar de atunci au păstrat legătura, relația dintre ei fiind și acum una foarte bună. De altfel, nu este prima dată când Ando încearcă să-l transfere din „Groapă” pe atacantul de 32 de ani, exemplul recent fiind în vară, când Dănciulescu era aproape de a veni la CFR Cluj. Mutarea nu s-a produs, dar acum antrenorul a încercat din nou, însă dinamoviștii au refuzat categoric să se despartă de unul dintre fotbaliștii emblematici pentru club.

„Dănciulescu e netransferabil“

Deși oficial sunt buni prieteni, Rednic a ținut să-i dea replica „Fălcosului”. „Andone iar începe ca și atunci când era la Cluj, că îl vrea pe Dănciulescu. El și-a prelungit deja contractul, e jucător de bază la noi. Cât sunt eu aici, nu pleacă”, a spus „Puriul”. La rândul său, Vasile Turcu a explicat: „Nu-l vindem pe Dănciulescu, indiferent câți bani ne oferă arabii. Dacă Danciu bate Steaua sau CFR, iar Dinamo câștigă titlul, noi ne scoatem banii pe Dănciulescu de trei ori”.

Publicat: 06 01. 2009, 08:30
Actualizat: 06 01. 2009, 08:46