Rednic, glumeț după egalul din Giulești: „Am venit cu glugă și umbrelă, eram pregătit pentru reacția suporterilor”

Finalul meciului Rapid – Petrolul 1-1 l-a găsit pe Mircea Rednic surprinzător de binedispus. Antrenorul Petrolului a comentat partida în care echipa lui a înscris din nou prin Filipe Teixeira

Mircea Rednic a fost pus pe glume și a comentat într-un stil ieșit din comun relația sa cu fanii din Giulești: „Sunt mulțumit, cred că am făcut un joc bun. Rezultatul e echitabil, în repriza a doua am jucat mult mai bine. Păcat că am luat gol din fază fixă din nou, sunt goluri de evitat pentru că în momentul acela jucam mai bine, eram periculoși. Bine că am reușit imediat să înscriem pentru că altfel ne era mult mai greu. Am întâlnit un Rapid mult schimbat în bine, dar au și ei problema dată de faptul că jucătorii au venit mai târziu și nu sunt încă pregătiți fizic. 

„Rapidul se va salva!”

Mi-am luat bluza cu glugă, mi-am luat și umbrelă pentru a mă pregăti pentru spectatori, însă n-a fost cazul. Mă bucur că suporterii rapidiști au reacționat foarte bine și nu pot să uite că cele mai mari performanțe din ultimul timp le-au avut cu mine antrenor. Cu siguranță Rapidul se va salva cu acest lot„.

„Vom plânge după cele trei puncte cu Iașiul”

Antrenorul Petrolului a explicat și care îi sunt planurile, în contextul în care găzarii se așteaptă la reveniri importante în lot. „În momentul în care Tamuz și Tchite vor reveni, cu Kronaveter în spate, Petrolul va arăta mult mai bine. Teixeira e jucătorul care, pentru acest început de campionat, este foarte important. Îmi place să lucrez cu el, se implică foarte mult și la antrenamente. O să plângem după cele trei puncte cu Iașiul, alta era situația acum în lupta pentru locul 2. Urmează meciul cu CSU Craiova, echipă care nu prea pierde. Dar le vine și lor rândul, așa cum ne-a venit și nouă„, a spus Mircea Rednic la finalul partidei.

 
Publicat: 14 03. 2015, 08:38
Actualizat: 14 03. 2015, 08:39