Rednic, favorit să-i ia locul lui Țălnar! Condiția pentru care „Puriul” poate reveni în „Groapă” a fost îndeplinită

Rezultatele din ultima perioadă înregistrate de Dinamo au făcut ca echipa să mai aibă doar șanse teoretice pentru un loc de cupă europeană, fiind pentru prima dată în ultimii 15 ani când „câinii” vor rata cupele europene.

Ultimele evoluții ale „câinilor” au făcut ca scaunul lui Cornel Țălnar să nu mai fie așa de sigur din vară, Ionuț Negoiță dorind să aducă un alt antrenor pe banca lui Dinamo.

Oficialii din Ștefan cel Mare se gândesc să-l aducă pe Mircea Rednic, tehnician ce a câștigat ultimul titlu pentru „câini” în 2007, anunță Libertatea.

Contractul „Puriului” cu Standard expiră la finalul acestui sezon, iar belgienii nu par dispuși să-i prelungească românului înțelegerea.

„Dacă pleacă Borcea, vin să antrenez gratis Dinamo un an de zile”, spunea în urmă cu ceva vreme ultimul antrenor care a luat campionatul cu Dinamo.

Cum Ionuț Negoiță a preluat pachetul majoritar de acțiuni al clubului, Mircea Rednic poate să revină la clubul la care s-a consacrat ca jucător.

Publicat: 20 05. 2013, 11:10
Actualizat: 20 05. 2013, 11:11