Reacție neașteptată a fanilor Stelei, după ce Mihai Costea a înscris!** L-au luat la mișto pe Nilă, însă răspunsul acestuia a fost GENIAL: de la ironii, la standing ovation

Soarele a răsărit pe strada lui Mihai Costea. După trei luni de chin (ultimul său gol a fost marcat pe 14 aprilie, contra lui Oțelul), Nilă a reușit să spargă gheața într-un moment în care nimeni nu îi mai dădea nicio șansă.

În conflict deschis cu Becali, căruia i-a răspuns dur și pe care l-a acuzat că minte când spune că a ars-o cu țigara pe Daniela Crudu, Mihai Costea nu părea că mai poate emite pretenții de titular. În acest context, amicalul cu Litex poate fi privit ca un nou început.

Fanii l-au ironizat

Relația pe care o are cu vedeta TV nu le-a scăpat nici suporterilor. Astfel, după marcarea golului trei din partida cu bulgarii de la Litex, cei 12.000 de fani au început să strige la unison „Cruduța, Cruduța”, chemându-l pe atacant să salute galeria în ‘stil Galatasaray”.

Interesant este faptul că vârful și-a păstrat calmul și a dat dovadă de maturitate, semn că a perceput că ‘răutățile’ din tribună sunt simple glume și a mers să îi salute, la rândul său, pe suporteri. Ba mai mult, a și sărutat stema Stelei, lucru care i-a înmuiat pe fani. Relația dintre cele două părți era rece, dar fanii au apreciat că Nilă a făcut primul pas către o reconciliere, astfel că, ulterior i-au scandat numele.

6 goluri în 22 de partide oficiale a înscris Costea cel mic pentru Steaua
 

Publicat: 15 07. 2012, 22:28
Actualizat: 16 07. 2012, 13:49