Reacția oficială a oltenilor după ce Becali a cerut intervenția DNA! CS U Craiova contraatacă dur: „Cunoaștem apucăturile acestui personaj”

În plin conflict cu FCSB, oficialii CS U Craiova au răspuns acuzațiilor lui Gigi Becali care i-a acuzat pe olteni că nu și-au apărat șansele corect la meciul cu Viitorul. La Pitești, Gigi Mulțescu a folosit o echipă în care au intrat în primul „11″ mai multe rezerve și juniori, mutări care i-au indignat pe oficialii vicecampioaniei.

După ce Becali a anunțat că DNA ar trebui să intervină pentru a investiga clubul CS U Craiova, oficialii olteni au reacționat într-un comunicat apărut pe csuc.ro: „Cu toate că a depășit de mult timp limita bunului simț, nu o să răspundem derapajelor unui om căruia, într-o societate civilizată, nu i s-ar permite să se manifeste în spațiul public. Din păcate, acest individ a devenit „filonul de aur” al mass-media din Romania. Nu vom răspunde nici oficialilor unei echipe, FCSB, care în anul 2003 au ocupat abuziv locul în Liga 1 al unei echipe de tradiție, Steaua București, încercând să le fure stema și istoria. Nu putem însă să ignorăm amploarea pe care au luat-o în spațiul public discuțiile despre meciul Universitatea Craiova – Viitorul, mai exact despre politica și strategia Universității Craiova în privința abordării sfârșitului de campionat, pregătirii meciului din Cupa României, pregătirii noului sezon și nu în ultimul rând de formare și promovare a jucătorilor din Academia clubului.

Înca de la reînființare, Universitatea Craiova a avut ca scop formarea unei academii  care să susțină principiul că unul dintre pilonii dezvoltării trebuie să fie Centrul de copii si juniori. Avem peste 300 de copii, aproape 50 cărora le asigurăm casa, masa, școala și cheltuim peste 500.000 euro anual cu susținerea activității la Academie. De ce am face asta dacă nu am crede în ei? Dacă nu am crede că unii dintre ei vor ajunge nu doar la echipa mare a Universității, ci la echipa națională de seniori a României? Elocvent este faptul că, mult înaintea meciului cu Viitorul, Universitatea Craiova deținea și încă mai deține primele două poziții în ceea ce privește cei mai tineri jucători debutanți în Liga 1, având trei jucători în top 10.

Au fost două debuturi la meciul cu Viitorul. Andrei Vlad, 18 ani, titularul postului de portar la echipa națională U18, care la mai multe meciuri s-a aflat pe bancă în Liga 1 ca al doilea portar (inclusiv la meciul anterior cu CFR Cluj), are la activ două cantonamente cu echipa mare, se află de un an în lotul de 25, jucător despre care noi credem că are toate șansele să devină portarul echipei naționale. Și Alexandru Popescu, 19 ani, titularul postului de atacant de la echipa a doua a clubului, aflat pe bancă la meciul cu CFR din etapa anterioară, jucător ce se află în lotul echipei mari începând cu cantonamentul din Malta, unde a jucat mai mai multe partide, înscriind un gol cu Fortuna Dusseldorf, meci încheiat 1-1″.

  • CS U Craiova în meciul cu Viitorul: D. Vlad – Dimitrov, Screciu, Dumitraș, Bucurică – R. Petre, Zlatinski, Gustavo – Jazvici, Al. Popescu, Bancu

„Observăm cu surprindere că nimeni nu s-a mai indignat la debutul lui Vlad Screciu în Liga 1, la 16 ani, 8 luni și 19 zile, într un meci cu FCSB, fiind primul jucător născut după anul 2000 care a evoluat în principala competiție din România. Nimeni nu s-a indignat când în meciul tur cu Viitorul a jucat și a contribuit la golul victoriei Jovan Markovici, aflat la al doilea meci în Liga 1, jucător care a debutat în tricoul Universității la 15 ani și 9 luni în Cupa României”.

Exemplele oltenilor au continuat, iar Gigi Becali a fost luat și el la „țintă”: „Nimeni nu s-a indignat când Radu Barzan, 17 ani, a fost debutat în semifinala de Cupa României împotriva FC Voluntari, a jucat cu o etapă înainte cu CFR Cluj, contribuind decisiv la al treilea gol. Nimeni nu s-a indignat când Andrei Ivan a debutat si a marcat în Liga 1 la 17 ani și 7 luni, într-un meci cu FCSB, în Ghencea. Să mai spunem că Petre este la al doilea sezon în Liga 1, el jucând mai multe meciuri ca titular, inclusiv sezonul trecut.

Credeți că vreodată Universitatea ar debuta un portar în care-și pune mari speranțe, într-o echipă care ar risca nu numai să piardă, dar și să primească multe goluri? Cu ce moral ar pleca acest junior? Nu, nu numai că nu am face asta, dar, exceptându-l pe Andrei Ivan, Știinta a aliniat cea mai bună echipă în condițiile în care Mateiu era suspendat, Băluță accidentat, Barthe indisponibil de mai multa vreme, Popov operat, Kelic accidentat și schimbat la pauză în meciul anterior.

Deși Ivan a început meciul pe banca de rezerve, atacantul a fost introdus pe teren imediat după pauză, în momentul în care Viitorul conducea cu 1-0: De ce nu a fost Ivan titular? Simplu, avea deja 3 galbene și la al 4-lea risca să nu joace cu FCSB. În condițiile în care cunoaștem „apucăturile” unui personaj de a declara înainte sau după meci că dă nu știm câte milioane pentru un anumit jucător și în condițiile în care Ivan ar fi primit un cartonaș galben riscam ca „formatorii de opinie” să declare că a luat inteționat pentru a nu juca cu FCSB. Din păcate, strategia noastră trebuie să țină cont si de manipulările care în ziua de azi au devenit cotidiene”, se arată în comunicatul emis de csuc.ro

Publicat: 09 05. 2017, 11:55
Actualizat: 09 05. 2017, 11:56