Reacția lui Teixeira după ce Șumudică a declarat că portughezul va pleca în iarnă la Steaua

Felipe Teixeira a marcat golul victoriei pentru Astra Giurgiu în meciul de la Voluntari, câștigat cu scorul de 2-1 și își dorește un nou succes și în meciul cu Steaua, din etapa a 20-a din Liga I, care se va disputa pe 11 decembrie.

„Trebuia să câștigăm neapărat, am făcut un meci bun, am intrat foarte bine în repriza a doua. De obicei primim gol din lovitură liberă acum am marcat. E păcat că am ajuns pe locul acesta. Distanța nu e mare de play off. Ar fi bine să câștigăm și să reducem distanța.

Urmează un meci greu cu AS Roma. Ar însemna mult pentru noi să ne calificăm, dar avem șansa noastră. sperăm să facem un rezultat bun. Am contract cu Astra până la sfârșitul sezonului, mai sunt câteva meciuri și vom vedea dacă plec în iarnă. Eu mă gândesc să câștigăm meci de meci. Nu am avut nicio întâlnire cu patronul Stelei. Etapa viitoare luăm trei puncte, nimic mai mult„, a declarat Felipe Teixeira la Dolce Sport.

Astra a deschis scorul în meciul cu FC Voluntari, prin Constantin Budescu, care a executat o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri, lateral stânga, iar mingea a lovit bara din stânga porții lui Balauru și a intrat în poartă.

Budescu a centrat dintr-o lovitură liberă din poziție asemănătoare celei de la primul gol, iar Teixeira a înscris din apropiere.

În etapa următoare, Astra va juca pe teren propriu, cu Steaua, iar echipa antrenată de Marius Șumudică are neapărată nevoie de victorie pentru a rămâne în lupta pentru un loc în play-off.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 04 12. 2016, 17:12
Actualizat: 04 12. 2016, 17:15