Reacția lui Ionuț Negoiță după umilința suferită de Dinamo cu Viitorul

Dinamo a început sezonul cu o înfrângere usturătoare pe terenul Viitorului, scor 5-0, iar fanii și-au pierdut răbdarea. Aceștia i-au criticat pe toți conducătorii clubului, iar Ionuț Negoiță încearcă să-i liniștească pe fani spunând că va vinde clubul în cel mai scurt timp. Finanțatorul echipei este dezamăgit de prestația jucătorilor săi.

Negoiță și-a găsit cu greu cuvintele pentru a analiza prestația lui Dinamo de la Ovidiu, primul meci oficial cu Eugen Neagoe (51 de ani) pe banca tehnică a echipei: „Au jucat foarte prost. Asta e o realitate. Aici nu sunt dubii. Unde sunt lucruri evidente nu avem ce comenta. Au jucat foarte prost din lipsă de implicare, din lipsă de concetrare. Au toate condițiile, au tot ce le trebuie”, a spus Negoiță, la Digi Sport.

George Ganea, Andreas Calcan, Eric și Gabriel Iancu (dublă) au marcat pentru Viitorul în meciul cu Dinamo. Echipa pregătită de Eugen Neagoe (51 de ani) are, în continuare, un program dificil. În următoarea etapă, „câinii” vor primi vizita celor de la U Craiova, iar apoi se vor deplasa la Cluj, pentru duelul cu campioana CFR.

  • Viitorul: Tordai – Mladen, Țîru, P. Iacob (Ghiță 58), De Nooijer – Vl. Achim, Artean, Houri – G. Iancu, G. Ganea (Calcan 61), Mățan
  • Rezerve: Căbuz, Boboc, Ciobanu, Pitu, Eric
  • Dinamo: Straton – G. Moura, Klimavicius, Bejan, R. Grigore (Sin 46) – Mrzljak (Perovic 61), Răuță – Sorescu (D. Popa 51), K. Bru, Moldoveanu – Montini
  • Rezerve: Piscitelli, D. Ciobotariu, I. Filip, Mihaiu


 

Publicat: 16 07. 2019, 22:04
Actualizat: 16 07. 2019, 22:05