Reacția lui Dan Petrescu după ce CFR Cluj l-a transferat pe Bokila: „Ca nume e OK, dar să vedem ce face pe teren!” Clujenii au negociat cu un super atacant: „Era mai bun ca toți”

Dan Petrescu speră ca Jeremy Bokila să arate aceeași formă pe care a avut-o la Petrolul, când a fost golgheterul echipei. Bokila a fost împrumutat de la Akhisar, cu opțiune de cumpărare.

Jeremy Bokila a revenit în Liga 1, după ce CFR Cluj s-a înțeles cu turcii Akhisar pentru un împrumut cu opțiune de cumpărare. Dan Petrescu este însă îngrijorat de perioada pe care Bokila a petrecut-o în Turcia: „Îl cunoșteam pe Bokila. A fost și în China, l-am avut ca adversar, mi-a dat și gol. Ca nume e OK, dar să vedem ce va face pe teren. În Turcia a fost în vacanță”, a declarat Dan Petrescu la Dolce Sport.

CFR Cluj a fost în negocieri și cu un alt atacant, care i-a fost elev lui Dan Petrescu. Însă acesta n-a dat dovadă de seriozitate. Petrescu spune că ar fi fost un transfer cu greutate pentru fotbalul românesc: „Ne mai înțelesesem cu un atacant, dar n-a mai răspuns. Era mai bun decât toți. N-a mai răspuns la telefon. Un fost jucător de-ai mei. Așa e cu atacanții!”, a mai spus Petrescu.

Publicat: 19 06. 2017, 21:37
Actualizat: 19 06. 2017, 21:38