Reacția Astrei la vestea că echipa ar putea fi depunctată: „Totul se rezolvă în timp util”. Ce spune Dănuț Coman despre negocierile cu Teixeira

Amenințată de Comisia de Disciplină cu suspendarea și depunctarea, Astra Giurgiu promite, prin vocea președintelui Dănuț Coman, că va achita restanțele către un fost preparator fizic

Fostul preparator fizic al Astrei din era Protasov, Nikos Karydas, a reclamat clubul giurgiuvean la comisii, din pricina faptului că echipa care reprezintă România în cupele europene nu și-a achitat restanțele financiare pe care le-a acumulat. Potrivit site-ului oficial al FRF, Comisia de Disciplină a FRF a amendat clubul giurgiuvean cu 3.000 de lei și a ordonat plata integrală a datoriilor până la 22 iulie. În caz contrar, Astra riscă depunctarea și interzicerea dreptului de a transfera jucători! Totuși, conducerea clubului giurgiuvean nu are emoții. „Știu de această problemă, dar sunt absolut sigur că se va rezolva și nu vor exista măsuri punitive împotriva noastră”, a declarat președintele echipei, Dănuț Coman, pentru ProSport.

Tot Coman a fost cel care a confirmat interesul echipei giurgiuvene pentru Filipe Teixeira (35 de ani), fostul jucător al Petrolului, anunțat de Marius Șumudică, care se află în cantonamentul formației. „Sigur, Teixeira este un jucător foarte bun, care a evoluat foarte bine în Liga 1 și ne-ar ajuta foarte mult. Știu că mai are oferte, dar încercăm să îl convingem zilele astea, pentru a definitiva lotul”, a spus Coman.

Publicat: 02 07. 2015, 12:40
Actualizat: 02 07. 2015, 12:41