Răzvan Burleanu a dezvăluit ce sumă va plăti FRF pentru implementarea sistemului VAR în Liga 1: „Am semnat deja contractul!” | VIDEO

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a susținut o conferință de presă în care a anunțat, printre altele, ce sumă a fost alocată pentru implementarea sistemului VAR în Liga 1.

După ce a existat un adevărat conflict între Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal cu privire la implementarea sistemului VAR și costurile pe care le implică instruirea arbitrilor, Răzvan Burleanu a făcut anunțul mult așteptat.

Răzvan Burleanu a dezvăluit că Federația Română de Fotbal va plăti în jur de 280 de mii de euro pentru implementarea sistemului VAR în Liga 1.

Răzvan Burleanu a dezvăluit ce sumă va plăti FRF pentru implementarea sistemului VAR în Liga 1

De asemenea, președintele FRF a anunțat că atât forul pe care îl conduce, cât și LPF au semnat contractul, urmând ca deținătorul de drepturi TV să își treacă semnătura pe documentul respectiv.

Mai mult decât atât, Răzvan Burleanu a spus că pregătirea arbitrilor va începe în curând, pe data de 5 iulie și a explicat ce detalii mai sunt de pus la punct în acest context.

„A fost aprobată contribuția financiară a FRF pentru implementarea VAR în România, în cuantum de aproximativ 280.000 de euro. Contractul a fost agreat de cele trei părți semnatare, FRF, LPF și deținătorul de drepturi TV. Cele două foruri sportive au semnat deja acest contract.

Așteptăm mâine sau poimâine semnarea contractului din partea deținătorului de drepturi de TV. Pregătirea arbitrilor ar trebui să înceapă pe 5 iulie. Așteptăm, în momentul de față, venirea în România a simulatoarelor care urmează să fie puse la dispoziție de deținătorul de drepturi TV”, a spus Răzvan Burleanu, în cadrul conferinței de presă susținută la Casa Fotbalului.

Publicat: 27 06. 2021, 19:17
Actualizat: 27 06. 2021, 19:18