Război în Liga I** Dinamo, Pandurii, Sibiu și Astra se bat pentru un fotbalist din Liga a 2-a!

Echipele din primul eșalon au început deja să se gândească la campania de achiziții din iarnă. Dinamo, Pandurii, Sibiu și Astra au pus ochii pe fundașul stânga al Unirii Alba Iulia, Bogdan Bucurică (25 de ani).

Cele patru cluburi au început deja tatonările cu impresarul fotbalistului, în condițiile în care acesta va deveni la iarnă liber de contract. De remarcat că la meciul de azi au fost în tribune pentru a-l urmărit pe jucător Eugen Pârvulescu (președinte exectiv Pandurii) și Ioan Hămbășan (președinte Voința). Interesul lui Dinamo pentru fundaș este unul mai vechi, fiind pe lista „câinilor” încă din 2010.

Bucurică a revenit recent pe teren, după o accidentare care l-a ținut tot sezonul trecut prin spitale. Culmea ghinionului a făcut ca acesta să se accidenteze în ultima etapă a sezonului 2009-2010, într-un meci cu Pandurii, când Alba era retrogradată matematic. Alba bătuse atunci palma cu Koln pentru transferul jucătorului, pentru 1 milion de euro!

Fundașul a marcat 3 goluri în acest sezon, fiind cel mai bun jucător în remiza de azi cu Luceafărul Oradea (scor 0-0)

Publicat: 22 10. 2011, 15:58
Actualizat: 22 10. 2011, 16:00