Raul Rusescu, răsplătit pentru forma din acest sezon:** „Are caracter, i-am mărit salariul!” Cât va câștiga Iancu, prima achiziție a Stelei

Raul Rusescu a avut parte de o mărire de salariu, după cele 17 goluri marcate în acest sezon din Liga I. Golgheterul campionatul câștiga 8.000 de euro pe lună, iar Gigi Becali susține că i-a rotunjit veniturile până la 10.000 de euro.

Patronul Stelei a dezvăluit și salariul pe care-l va încasa prima achiziție a Stelei din această iarnă, Gabi Iancu, 4.000 de euro pe lună.

„Nu i-am mărit salariul decât lui Rusescu. Uite caracter, el avea 8.000 pe lună și eu nu știam, n-a zis nimic. I-am făcut 10.000, cum au toți. El dădea goluri pe bandă rulantă și avea doar 8.000 de euro. Îi dau și din urmă pe trei luni, îi mai dau 6.000 de euro. Dacă luăm titlul, îi mai dau 20.000.

Sau Gardoș, avea 5.000 de euro pe lună. Mi-a zis agentul lui să-i mai măresc și lui salariul. Când am auzit cât câștigă le-am zis să-i dubleze salariul. Sau ăsta, Iancu. Ia 4.000 de euro pe lună. I-am zis: „Bă, băiatule, tu joacă și-ți fac 8.000, 10.000 de euro. Dacă ajungi ca Hagi, îți fac 15.000 de euro pe lună”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.

Publicat: 11 12. 2012, 19:00
Actualizat: 11 12. 2012, 19:03