Rapidul sufera de POLItraumatism!

Nicio prejudecată aseară. Fără frății de sânge sau de interese, fără nimic din ceea ce se cânta în tribună înaintea meciului. Jucătorii au ales fotbalul. Bărbătesc, la minge.

Diferență mare între show-ul arătat de patronii celor două echipe pe la televizor și prestanța celor doi antrenori. Față de meserie, bineînțeles. Din respectul lor pentru pâinea pe care o câștigă zi de zi s-a născut un tablou tactic plăcut ochiului.

Ca și efectivul de trupe, desprins de undeva dintre “Iartă-mă”, cu Bădoi și Burdujan în rolurile principale, și “Frate pentru Frate”, cu gemenii Karamyan protagoniști. S-a trecut la treabă cu repeziciune și prima ocazie a apărut la “indirecta” lui Stancu (‘14), trimisă în zid. Privați de ochiul critic al lui Iancu din tribune, oaspeții au primit dezinvolt asaltul gazdelor.

În minutul 35, Bădoi și-a spus, probabil, ultimul cuvânt în Grant, centrând perfect – chiar dacă un pic de-afară – pentru Karamyan. Cum care Karamyan? Arman! Nu vi-l amintiți? De fapt, nici el nu-și aduce aminte dacă a marcat vreodată în Giulești pe vremuri! Și, odată cu el, Becali, Mureșan și, poate, Fathi Taher.

De la gol și până la final n-a mai fost loc decât pentru mâinile ridicate în aer a disperare dinspre tribună, iar în Giulești deja se vorbea de Săndoi în locul lui Rednic.

Bădoi, înjurat de rapidisti

Pentru că a plecat la Steaua și a vorbit urât apoi despre conducerea Rapidului, actualul mijlocaș al formației Poli Timișoara, Vali Bădoi, a fost taxat aseară extrem de drastic de către ultrașii vișinii. Aceștia l-au înjurat și huiduit în momentul în care a intrat pe teren, dar și la fiecare fază care l-a avut ca protagonist.

500 de suporteri săltati

Înaintea partidei, suporterii au fost destul de nemulțumiți. Motivul? Pentru că nu aveau acte de identitate la ei, 500 de ultrași au fost băgați în dubele Jandarmeriei pentru a fi identificați. Altfel, un fan aflat în stare de ebrietate care a vrut să intre fără bilet la oficială a fost ridicat de Poliție și dus la secție.

S-a luat de dinamoviști

Rugat să comenteze rezultatul de egalitate obținut de Farul în „Ștefan cel Mare“, Copos a invocat Divinitatea și a făcut referire la meciul câștigat prea ușor de “câini” cu Dacia Mioveni. “Dinamo a făcut 0-0? I-a văzut Dumnezeu ce au făcut cu Mioveniul și i-a pedepsit acum! Dumnezeu nu doarme!”, a spus Copos.

( Iulian Valvoiu )

Publicat: 09 03. 2008, 23:16
Actualizat: 10 03. 2008, 01:35