Rapidiștii vor să-și refacă socotelile cu o victorie cu Dinamo:** „Sper că succesul cu Vaslui a încheiat perioada neagră”

Constantin Zotta speră că jucătorii lui Răzvan Lucescu au depășit pasa proastă și vor reuși să se impună în derby-ul cu Dinamo. Oficialul rapidist susține că echipa are un moral bun după victoria cu FC Vaslui, din Cupa României, probleme de lot nu există, astfel că există toate condițiile pentru un rezultat bun.

„Îmi aduc aminte că înainte de începutul returului ne făceam calcule cu punctele pe care le-am putea câștiga în primele cinci etape. Foarte mulți rapidișit erau de părere că puteam lua 15, dar calculele nu s-au potrivit. Sper că victoria de la Vaslui a încheiat această perioadă neagră.

După eșecul cu Chiajna n-am mai reușit să facem acel joc cu care ne-am obișnuit suporterii. N-avem probleme de lot, sper să alegem cea mai bună echipă. Din ce am vorbit cu Pancu, este în stare să joace 90 de minute. Acum rămâne să găsească împreună cu Răzvan soluția cea mai bună.

Rui Duarte va fi pe teren, în poartă va fi Coman, este un portar foarte, foarte bun. Nu știu câți jucători puteau să aibă prestații atât de bune în condițiile în care erau înjurați de suporteri. Asta înseamnă că are un psihic tare”, a declarat Constantin Zotta la Sport.ro

Publicat: 31 03. 2012, 17:55
Actualizat: 31 03. 2012, 18:00