Rapidiștii nu se tem de anvergura europeană a clujenilor:** „CFR poate să treacă de Basel, dar cu noi n-are nicio șansă”

Antrenorul secund al echipei Rapid, Marian Rada, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că CFR Cluj are doar 30-40 la sută șanse să o elimine pe FC Basel din Liga Campionilor, chiar dacă a câștigat în Elveția, și a precizat că formația ardeleană nu are nicio șansă, sâmbătă, în Giulești.

„Cei de la CFR vor veni foarte relaxați (n.r. – la meciul cu Rapid de pe Stadionul Giulești) pentru că aproape și-au atins un obiectiv în Liga Campionilor, deși sunt încă la jumătatea drumului. Eu spun că această calificare nu e jucată și cei de la CFR vor avea mari probleme în retur cu Basel. În tur, elvețienii i-au cam subestimat, dar altceva va fi la Cluj. Ei trebuie să își facă probleme pentru că trebuie să gestioneze această perioadă plină de optimism. Pentru că ei se văd deja în grupele Ligii Campionilor. Însă eu spun că au șanse cam 30-40 la sută de a se califica în grupe. Prima șansă o are tot Basel. Iar cu noi, sâmbătă, cei de la CFR n-au nicio șansă”, a explicat Rada.

Sursa: Mediafax

Publicat: 24 08. 2012, 15:38
Actualizat: 24 08. 2012, 15:39