Rapid poate ajunge în „B”!** Corvinul ridică „speța Lobonț” la DNA contra FRF și amenință: „Este o fraudă imensă”

Președintele Corvinului Hunedoara, Mircea Alic, susține că a făcut plângere penală împotriva FRF în urma neanalizării deciziei definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 2009, prin care se hotăra ca Rapid să plătească spre hunedoreni o datorie de 900.000 de dolari după transferul lui Bogdan Lobonț la Ajax Amsterdam.

„Rapid ne datorează nouă aproximativ 900.000 de dolari după transferul lui Bogdan Lobonț la Ajax Amsterdam. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis din 2009 că noi avem dreptate în această speță, pentru care avem o decizie irevocabilă. Rapid este de doi ani ilegal în prima ligă, iar frauda este enormă, deoarece ei au luat bani în acest răstimp din drepturi de televizare. FRF nici măcar nu a luat cunoștință de actele pe care le avem noi, așa că am dat cazul pe mâna DNA-ului, am făcut o plângere penală. Singura scuză a rapidiștilor a fost că datoria este înregistrată pe UFC Rapid, club care s-a desființat, dar în acte figurează că actuala societate este continuatoarea fostei societăți.

Aceeași speță a existat și în 2007, între Poli Iași și Rapid, când giuleștenii au plătit datoria pe care o aveau după transferul lui Pancu. FRF a recunoscut atunci câ actuala societate este continuatoarea UFC Rapid, dar asta probabil pentru că era vorba despre o sumă mai mică” a spus Alic la Fanatik Show, pe DigiSport.

Publicat: 17 11. 2011, 19:12
Actualizat: 17 11. 2011, 21:18