Rapid, la reduceri

Salvarea Rapidului de la faliment vine tot de la Fathi Taher, iar George Copos recunoaște că a redeschis negocierile cu omul de afaceri iordanian în privința cedării pachetului majoritar de acțiuni.

Patronul de la ANA spune că este gata să dea clubul pe 10 milioane de euro, numai ca Rapid să ajungă pe mâinile arabului. “M-am întâlnit cu George, iar discuțiile au decurs destul de bine. Trebuie însă să o luăm de la început. George este de acord să-mi dea clubul, acum discutăm un nou contract”, dezvăluia Fathi Taher. Pentru ca ieri, George Copos să anunțe că este foarte aproape de a ajunge la un nou acord cu omul de afaceri iordanian: “Pot să spun decât atât: facem sacrificii pentru a finaliza un nou contract cu Fathi Taher. Sunt dispus la orice sacrificii pentru Taher și pentru binele Rapidului. Fac chiar orice pentru a ne înțelege! Am mai lăsat și din preț”. Surse apropiate patronului de la ANA dezvăluie pentru ProSport că Fathi Taher ar urma să plătească de această dată 10 milioane de euro pe Rapid.

Negoiță așteaptă un semn de la Copos

Interesat de preluarea formației giuleștene este și Ionuț Negoiță. “Nu mă duc eu să vorbesc cu Copos. Rapidul are probleme acum, iar cel care are probleme trebuie să mă caute pe mine”, declară dinamovistul. Patronul de la ANA spune că Negoiță nu se va număra printre investitorii Rapidului: “Nu am ce să discut cu Negoiță, eu am un contract clar cu Taher, pe care vreau să-l duc la bun sfârșit”.

Lazăr: “Nu vreau la Timișoara”

Mijlocașul giuleștenilor, Costin Lazăr, anunță că nu are de gând să joace pentru Poli Timișoara. „Mă onorează interesul Timișoarei, dar nu mă gândesc să plec de la Rapid. Dacă voi pleca, vreau să ajung la o echipă din străinatate”, a spus Costin Lazăr. Timișorenii oferiseră 1,5 milioane euro pe jucător, plus 50 la sută din drepturile federative ale lui Fane Grigorie.

Daouda ajunge azi în Antalya

Portarul din Niger, Kasslay Daouda, a semnat un contract pe trei sezoane cu Rapid, iar astăzi va ajunge în cantonamentul giuleștenilor din Antalya. “Kassaly Daouda a semnat cu Rapid, a primit și viza, iar de mâine (n.r.-azi) se va pregăti cu Rapid în Antalya”, a spus Grigore Sichitiu.

Publicat: 06 02. 2009, 09:05
Actualizat: 06 02. 2009, 09:44