Rapid – Dinamo, meci de risc maxim!** 300 de jandarmi vor asigura ordinea la derby

Peste 300 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor ce vor fi prezenți la meciul de fotbal dintre Rapid și Dinamo, programat, duminică, de la ora 20.30, în etapa a XXI-a a Ligii I.

Într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX se arată că, în conformitate cu criteriile elaborate de către federațiile sportive naționale de profil și Jandarmerie, meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad ridicat de risc, de aceea, Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de violență verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.30 doar pe bază de bilete și invitații. Pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților de acces. Casele de bilete din zona stadionului vor rămâne deschise până la ora 18.00.

Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă.

Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnicheți, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenți ai societății de pază și protecție contractată de organizator.

Meciul Rapid – Dinamo are loc, duminică, de la ora 20.30, pe stadionul Giulești-Valentin Stănescu, în etapa a XXI-a a Ligii I.

sursa: Mediafax

Publicat: 02 03. 2013, 13:53
Actualizat: 02 03. 2013, 13:57