Rapid a făcut spectacol cu Gaz Metan, doar o repriză!

Gaz Metan nu a știut să profite de schemele de vestiar ale Rapidului. Cu un antrenor care profesează cu ochii la bagaje, giuleștenii au luat trei puncte aseară. Frumos și cu dureri! Despre Cristi Pustai se scrie rar. Nici el nu este un om obișnuit să vorbească prea mult. La fotbal are însă un curaj care merită măcar consemnat, dacă nu lăudat. Gazul a jucat în Giulești cu două vârfuri, un singur mijlocaș la închidere și cu un tupeu demn de un nume mai greu. Iar golul marcat repede de Sabou a fost răsplata. De partea cealaltă, Peseiro a făcut echipa după cărțile de identitate, trimițând pe teren numai străini. În aceste condiții, meciul s-a derulat între poezia, dar și naivitatea oaspeților și căutările Rapidului.Egalând repede, după o reușită cu mâna, giuleștenii s-au lansat apoi în căutarea unui gol care să panseze toate rănile din ultimul timp. Până la pauză a fost însă chin.

Vestiarul le face, vestiarul le desface

În partea a doua, echipa lui Peseiro a uimit însă pe toată lumea, reușind să crească ritmul și să desfacă în câteva rânduri spectaculos entuziasta echipă din Mediaș. Am asistat parcă la două reprize din meciuri diferite, lipite pe posterul aceleași seri.

Cum ultima impresie contează, tribuna a fost mulțumită, iar Pustai a plecat cu privirea în pământ pentru că are curaj, dar nu și succes. A fost o victorie tipic vișinie, cu goluri multe și puls crescut, dar, după tot ce s-a întâmplat în ultima vreme, a fost victorie, și asta e tot ce contează. Până la meciul următor, în Giulești e liniște. Sau ar trebui să fie.

 

Momentele-cheie ale meciului

 

Min. 7, 0-1: Sabou și-a făcut o minge la marginea careului și a șutat plasat, pe colțul lung • Min.12, 1-1: Pitbull a recentrat după un corner pentru plonjonul de gol al lui Fernandes, care a trimis mingea în poartă cu mâna • Min. 30: Eric a centrat de pe stânga la colțul scurt, de unde Boaru a reluat din foarfecă, dar Andrade a fost la post • Min. 59: Șut violent al lui Adefemi, respins cu greutate de Ștețca • Min. 67, 2-1: Centrare exactă a lui Cesinha din stânga, până la Lazăr, care a reluat puternic. Ștețca a respins până la Spadacio, care a trimis în plasă din apropiere • Min. 72, 3-1: Cesinha a reluat cu capul în poartă o minge respinsă de Ștețca după un șut din lovitură liberă • Min. 78, 3-2: Curtean a reușit un splendid șut din lovitură liberă • Min. 84, 4-2: Spadacio a primit o pasă printre fundași de la Lazăr, a rămas singur cu Ștețca, l-a culcat și a înscris lejer.

 

56 de zile au trecut de la ultima victorie a Rapidului în acest sezon, cu Dinamo

 

2 goluri a reușit Mediașul în Giulești, primele în deplasare din acest campionat

 

Publicat: 20 10. 2008, 08:15
Actualizat: 20 10. 2008, 13:01