Rămâne nea Nae!

O parte a incertitudinii din Giulești, cea referitoare la banca
tehnică pentru retur, a fost spulberată aseară, în urma întâlnirii
dintre Nae Manea și George Copos. Antrenorul neînvins în cele șase
etape în care a condus Rapidul în tur va pregăti echipa și în
retur, chiar dacă nu tot ce a cerut i-a fost acceptat de către
Copos.

Nicolae Manea va antrena Rapidul și în cea de-a doua parte a
campionatului, ajutat în continuare de Ciprian Panait. George Copos
a obținut răspunsul afirmativ din partea tehnicianului, după ce i-a
acceptat acestuia majoritatea condițiilor impuse. Practic, Nae
Manea a cerut să fie păstrat lotul actual și să-i fie aduși trei
jucători pe posturile deficitare, iar bossul de la Ana a fost de
acord, deși alte două condiții, achitarea salariilor la timp și
aducerea unui președinte, au rămas în coadă de pește. Ultimele două
puncte n-au putut fi garantate de Copos, în condițiile crizei de
lichidăți actuale.

În ceea ce privește plata salariilor, probabil se va merge și în
2010 ca și în 2009, din inerție, cu întârzieri garantate, iar
referitor la aducerea unui „președinte-jucător” se va discuta după
Sărbători. În aceste condiții, Rapid are după mult timp
continuitate la nivelul băncii tehnice, acolo unde reușește să
mențină un cuplu foarte ieftin și neînvins încă în campionat. Manea
și Panait i-au antrenat pe giuleșteni șase etape, timp în care au
obținut trei victorii și trei egaluri.

5 mii de euro pe lună câștigă
antrenorii Rapidului, 3.000 Nae Manea și 2.000 Ciprian Panait, cel
mai mic salariu dintre toți antrenorii Ligii I

Eric,
Helder și Spadacio, gest umanitar

Eric, de la Gaz Metan, și brazilienii Rapidului, Helder și Spadacio
(foto sus, în dreapta), au organizat un meci caritabil pentru ca
familiile nevoiașe din Brazilia să aibă ce să pună pe masă de
Sărbători. Astfel, intrarea la meci s-a făcut pe baza unui pachet
cu mâncare sau haine, fiind adunate aproximativ trei tone de
alimente pentru brazilienii nevoiași. Meciul s-a jucat la Sao
Paolo, iar adversara brazilienilor din Liga I a fost echipa lui
Atletico Bragantino din 1990, formație care a câștigat campionatul
în acel an. Echipa lui Spadacio a câștigat cu 2-1 printr-un gol
marcat chiar de mijlocașul Rapidului, după o combinație între
Helder și Eric. (Vlad Măcicășan)

Publicat: 23 12. 2009, 09:40
Actualizat: 23 12. 2009, 09:42