Răfuielile din PSD, faza pe sport. CSM Poli Iași își schimbă acționariatul, dar rămâne tot la stat: trece de la Primărie la Consiliul Județean

Echipa CSM Poli Iași își schimbă acționariatul și urmează să treacă de la Primărie la Consiliul Județean. În acest moment, clubul are o problemă cu finanțarea, dar acest lucru s-ar putea debloca prin această modificare a patronatului.

Substratul acestei mutări aparent ciudate este războiul tăcut declanșat de PSD și Liviu Dragnea contra lui Mihai Chirica, primarul Iașiului. Acesta din urmă a devenit oaia neagră a partidului în ianuarie și februarie, când a refuzat să condamne mitingurile anticorupție. Chirica și-a pierdut locul de vicepreședinte al PSD, iar războiul s-a mutat acum pe plan local.

Din punctul de vedere al clubului, lucrurile sunt ceva mai simple: rămâne unul de stat, alimentat cu bani de la buget. Contactat de ProSport pentru a confirma știrea, Florin Prunea, președintele CSM Poli  Iași, a menționat: „Dacă va fi bine pentru club, atunci spun că schimbarea este foarte inspirată. Mai mult n-am ce să comentez”.

Publicat: 03 04. 2017, 13:15
Actualizat: 03 04. 2017, 13:55