Rădoi nu vrea să revină în fotbal până nu își ia licența: „Nu vreau să bag și alte cluburi în problemele mele”

Mirel Rădoi recunoaște că a primit câteva oferte după ce s-a despărțit de Steaua, dar spune că nu dorește să mai accepte vreun post până nu își va lua licența de antrenor. Rădoi afirmă că a avut ce învăța din experiența de la Steaua și nu va mai repeta o asemenea greșeală.

„Deocamdată nu vreau să mai intru înapoi în fotbal, am încercat să stau mai departe, am încercat să analizez ce am făcut bine și ce am făcut rău. O să iau o vacanță cel puțin până la vară. Nu se pune problema să accept vreo ofertă. Nu pot să fiu director sportiv și să urmăresc meciul din tribună, ca simplu spectator. Nu vreau să se întâmple și la celelalte cluburi ce s-a întâmplat la Steaua, nu vreau să bag și alte cluburi în problemele mele”, a declarat Rădoi pentru DolceSport.

Fostul antrenor al Stelei a vorbit despre situația actuală de la clubul roș-albastru și este de părere că Steaua se va lupta cu succes la titlu dacă se vor realiza transferurile gândite de Reghecampf și Becali.

„Este clar că acești jucători pe care Steaua îi nominalizează, dacă va reuși să îi achiziționeze, vor transforma echipa în favorită la titlu. Vom vedea ce se va materializa, sunt jucători valoroși, am lăsat și eu câteva nume… Indiferent cine va veni, să își facă treaba cât mai bine și Steaua să câștige campionatul”, a mai precizat Rădoi.

Publicat: 09 01. 2016, 09:29
Actualizat: 09 01. 2016, 09:30