Rădoi înapoi

Patronul Stelei pregătește o mutare-șoc în Ghencea. Gigi Becali
a dezvăluit ieri că-l va readuce pe Rădoi la echipă în această
vară.

„Va avea un contract de antrenor-jucător și primă de
calificare în Liga Campionilor de un milion de euro”,
a
spus patronul.

De la plecarea lui Mirel Rădoi în Arabia Saudită, Steaua a suferit
mai ales la capitolul lider al vestiarului. Mai mult, chiar dacă
echipa sa încă se confruntă cu probleme de continuitate, Gigi
Becali rămâne optimist și se ambiționează să caute soluții.
Patronul Stelei a dezvăluit aseară care sunt planurile sale de
viitor. Printre acestea, punctul cel mai bine subliniat a fost
întoarcerea lui Mirel Rădoi în Ghencea. Gigi Becali a purtat deja
discuțiile preliminare, ba mai mult, a mărturisit că finul său a
fost cel care l-a rugat să-l „salveze” de la Al Hilal: „Eu
am vorbit cu Rădoi, mi-a promis că va veni la iarnă. El e un om de
cuvânt. Mi-a zis: «Nașule, nu mai pot să suport»
, au fost
spusele lui Becali.

„Bani
ca la Al Hilal, că doar e finul meu!”

Becali a vorbit și despre sumele pe care acesta i le-a propus
finului său: „Banii pe care el îi câștigă acolo, 1,5
milioane de euro pe an, îi poate câștiga și la Steaua, din bonusuri
de performanță. De ce să nu-i dau bani mulți, doar e finul meu? Îi
voi da bani după cât contribuie la club”
, a încheiat
latifundiarul din Pipera.

Îl așteptăm pe Rădoi în orice moment, indiferent de
postură. Are ușa deschisă

Mihai Stoica, manager general Steaua

VECHI

Rădoi evoluează la Al Hilal din 2009, însă ultimele informații sunt
că arabii vor să-i prelungească contractul

S-a
decis. Arbitrează Kovacs!

CCA a decis ca până la urmă Steaua – FC Vaslui să fie arbitrat de
Istvan Kovacs. Deaconu, cel care era în pole-position, a fost
atacat intens în ultimele două zile de Adrian Porumboiu, iar CCA a
hotărât să nu-l expună. Kovacs a mai arbitrat de două ori
confruntări între cele două echipe, victoriile fiind împărțite: 1-0
pentru Steaua în returul sezonului 2007-2008 și 2-1 pentru
moldoveni, primăvara trecută.

Publicat: 17 03. 2011, 08:38
Actualizat: 17 03. 2011, 08:41