Rada a dus Rapidul în Europa: 13 puncte din 15 posibile! „Copos a venit la vestiare”

Antrenorul echipei Rapid București, Marian Rada, a declarat,
sâmbătă, după victoria din meciul cu FC Brașov, scor 1-0, că și-a
îndeplinit obiectivul, mai mult a reușit să ducă formația pe locul
patru și nu pe șase așa cum i se ceruse.

„Mi-am îndeplinit obiectivul și am terminat pe 4, nu pe
6, și dacă mai erau câteva etape puteam să terminăm și mai sus.
Meritul cel mai mare este al jucătorilor, pentru că deși au jucat
sub un stres fantastic s-au autodepășit și am obținut 13 puncte în
ultimele cinci partide”
, a spus Rada.

Întrebat dacă va lucra cu Răzvan Lucescu din vară la Rapid, Rada
a răspuns: „Dacă mă solicită, sigur că lucrez. Glumesc, nu
se știe nimic deocamdată ce va fi din vară”.

Marian Rada a afirmat că principalul acționar al giuleștenilor,
George Copos, a venit la vestiare și i-a felicitat pe jucători și
pe cei din staful tehnic. „Copos a venit la vestiare, ne-a
felicitat pe toți pentru îndeplinirea obiectivului. Ce putea să
spună? Primele sunt pentru îndeplinirea obiectivului, mai exact
pentru calificarea în grupele Ligii Europa. Cât privește salariile,
întârzieri sunt peste tot, doar că problemele unor echipe sunt mai
mediatizate, la cluburi ca Rapid, Dinamo Steaua sau
Timișoara”
, a precizat Rada.

Marian Rada a comentat și retragerea căpitanului Cristian Chivu
de la echipa națională a României: „Nu vreau eu să
comentez, nu știu care este cauza retragerii. Când jucam eu era o
mare mândrie să joci la echipa națională. Atunci nu prea auzeam de
jucători care să se retragă. Se retrăgeau doar când nu mai puteau
juca. Însă dacă poți să joci la un nivel înalt ar fi păcat să nu
evoluezi și la națională”.

Formația Rapid București a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu
scorul de 1-0, echipa FC Brașov, în etapa a XXXIV-a, ultima, a
Ligii I, unicul gol al meciului fiind marcat de Sabrin Sburlea.

MEDIAFAX

Publicat: 21 05. 2011, 19:43
Actualizat: 21 05. 2011, 19:48